Copiii cu dizabilităţi merită şansa la o viaţă normală, fără discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Active Watch

Visează la egalitatea de şansă, la o şcoală obişnuită din cartierul lor, la joaca cu ceilalţi copii, la o familie împlinită şi o meserie atunci când vor ajunge adulţi. Visuri fireşti şi deloc ieşite din comun, dar de care sunt îndepărtaţi pe zi ce trece a vieţii lor tot mai mult.

Copiii cu dizabilităţi din România sunt discriminaţi zilnic, priviţi cu neîncredere, daţi la o parte, puşi pe bară sau neacceptaţi în şcolile obişnuite. Pentru că aceste situaţii nu pot fi trecute cu vederea, Coaliţia anti-discriminare oferă consiliere juridică online în mod gratuit tuturor celor discriminaţi şi te încurajează să sesizezi online cazurile de discriminare pe portalul antidiscriminare.ro.

În spatele unei nevoi speciale se află întotdeauna un copil frumos, dornic să descopere lumea. Copilul căruia noi, de cele mai multe ori, îi vedem doar dizabilitatea visează să fie eroul din desene animate, astronaut, doctor sau orice altceva care să dovedească lumii că poate face lucruri măreţe.

Poate fi fascinat de vioară, de mediul înconjurător, de universul culorilor aşternute pe hârtie sau pânză, de cosmos sau de animale şi, mai presus de orice, îşi doreşte să se joace şi să fie iubit. Aşa sunt toţi copiii, aşa se dezvoltă şi aşa iau naştere visuri. Copiii ne dovedesc că sunt adevărate comori care, printr-un zâmbet sau o îmbrăţişare, ne arată că fiecare zi poate fi remarcabilă. Depinde doar de noi să îi sprijinim ca să ajungă acolo unde visează. 

Visurile unui copil nu ţin cont de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă sau afecţiune. Nu ştiu să defavorizeze, aşa că se ”inserează” nevăzute în mintea sau sufletul oricărui copil.

Discriminarea nu are vârstă

Discriminarea se poate manifesta de timpuriu, aşa cum se întâmplă în şcoli. Deşi legislaţia le garantează o educaţie egală, copiii cu dizabilităţi întâmpină dificultăţi în a avea acces la o şcoală obişnuită. Se confruntă cu reticenţa cadrului didactic şi apoi cu prejudecăţile celorlalţi părinţi, care, din lipsă de informare, le condamnă dizabilitatea. În final, părintele devine neputincios în faţa unui sistem care îi discriminează copilul şi apelează la instituţii închise sau şcoli speciale, iar copilul lui îşi pierde şansa de a creşte firesc, alături de ceilalţi copii.  

Mai mult, v-aţi gândit vreodată câtă durere se poate ascunde în sufletul unui părinte care îşi duce copilul în parc doar după ce toţi ceilalţi copiii au plecat la masă sau la culcare? 

”Îmi doresc să trăiesc momentul în care Clara va merge în parc în plină lumină a zilei, îmi doresc să se dea pe tobogan şi în leagăn fără să aud cuvinte pline de răutate sau să se facă gol în jurul nostru” ne spune Mădălina Turza, mama unei fetiţe cu Sindrom Down.

"Copiii nu îşi vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit lor, ci de sentimentele pe care le-ai împărtăşit lor." - Richard L. Evans

Discriminarea este cea mai dură amintire pe care i-o poţi lăsa unui copil. Lasă urme adânci în sufletul lor fragil şi, indiferent de câtă dragoste îi arată părinţii, e greu să le ştergi. Pentru acest lucru e nevoie ca societatea să înţeleagă discriminarea şi efectele ei şi să o reclame atunci când se întâlnesc cu astfel de cazuri.

Cum identifici discriminarea?

Discriminarea este o acţiune care presupune un tratament diferit, nedrept faţă de persoane din cauza apartenenţei lor la un anumit grup social.  Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate implică o anumită formă de excludere sau de respingere şi încălcarea  unui drept garantat de lege, cum ar fi accesul la educaţie de calitate.

“Copilul meu a fost dat afară din şcoală. Nu ştiu şi nu am unde să merg cu el. A fost batjocorit, îmbrâncit, făcut retardat, handicapat, umilit. Copilul meu are Sindrom Down.”, scrie Mădălina Turza (Preşedintele Centrului European pentru Drepturile copiilor cu Dizabilităţi) în articolul “Manifestul părintelui altfel. Respectă-mi copilul!”, de pe blogul personal.

Însă, chiar dacă are Sindromul Down, copilul Mădălinei râde, se joacă, construieşte turnuri nesfârşite de cuburi colorate şi şi-ar dori să fie cel mai bun prieten al lui Sportacus. Zâmbeşte când îi zâmbeşti, te îmbrăţişează când nu te aştepţi şi îţi oferă brusc şi necondiţionat o mostră din felul în care ea înţelege şi iubeşte lumea şi oamenii: fără bariere, convenţii şi prejudecăţi.

Sesizează discriminarea!

Coaliţia anti-discriminare oferă consiliere juridică online în mod gratuit tuturor celor discriminaţi şi te încurajează să sesizezi online cazurile de discriminare pe portalul antidiscriminare.ro.

Sistemul de sesizare este unul simplu de urmat, în 3 paşi. Accesează site-ul antidiscriminare.ro şi pe prima pagină vei observa butonul „consiliere juridică online.” Un click pe buton te va duce la formularul prin care poţi solicita consiliere.

Formularul are câteva câmpuri obligatorii care trebuie completate cu următoarele informaţii:

1. numele sau pseudonimul pe care doreşti să îl folosim
2. o adresă de email pentru a îţi răspunde la solicitare
3. o scurtă descriere a situaţiei de discriminare cu care te confrunţi
4. întrebările concrete pe care doreşti să le adresezi consilierului

Poţi da şi alte informaţii suplimentare, cum ar fi criteriul în baza căruia consideri că eşti discriminat sau mai multe detalii despre modul în care ai încercat până în acest moment să îţi faci dreptate. Poţi să ataşezi solicitarii tale orice documente crezi că sunt importante pentru a ilustra situaţia în care te găseşti. Un expert jurist îţi va răspunde la solicitare în termen de cinci zile lucrătoare, pentru a te sfătui asupra paşilor pe care trebuie să îi urmezi în raport cu autorităţile competente să acţioneze pentru a rezolva cazul de discriminare cu care te confrunţi.

Sesizează discriminarea dacă vrei să trăieşti într-o Românie mai bună! O Românie în care ne luptăm împreună pentru acces egal la educaţie, sănătate, servicii publice sau private şi un loc de muncă.  O Românie în care ne dorim să avem drepturi egale.

Atunci când te confrunţi sau observi un caz de discriminare, trimite un mesaj pe antidiscriminare.ro şi vei primi asistenţă juridică primară online. Vei fi ajutat să identifici autorităţile publice către care poţi reclama nedreptatea cu care te lupţi şi vei primi sfaturi asupra modului în care poţi acţiona pentru a-ţi apăra drepturile şi demnitatea.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €