Lupta celor nevoiţi să refacă primii paşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda obstacolelor, Cătălin nu a renunţat la facultate. El este student în anul V la UMF „Carol Davila“. FOTO: Paula Rotaru
În ciuda obstacolelor, Cătălin nu a renunţat la facultate. El este student în anul V la UMF „Carol Davila“. FOTO: Paula Rotaru

VOINŢĂ În România trăiesc peste 150.000 de persoane cu dizabilităţi, arată cel mai recent raport al Direcţiei Generale pentru Persoane cu Handicap. Terapiile de recuperare nu le pot reda întotdeauna simţurile pierdute, însă le conferă încredere în sine şi le dezvoltă deprinderi compensatorii care le asigură pe viitor  o viaţă independentă şi reintegrarea în societate

Cătălin şi Manuela sunt două exemple de la care mulţi avem de învăţat. Ei au putut cândva să alerge, să danseze, să-şi strângă în braţe persoana dragă. Acum duc o luptă cu propria fiinţă în speranţa că se vor bucura din nou de gesturile ce nouă ni se par atât de banale.

Bucureşti, ora 13.00, o zi de vineri caniculară. Mă opresc în faţa Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB).

Odată intrată în clădire, mă încearcă un sentiment de apăsare, de parcă aş simţi toate neajunsurile şi greutăţile celor care se mişcă anevoios. Unii au mersul şchiopătat, alţii se sprijină în cârje sau de un asistent, iar cei şi mai puţin norocoşi depind de căruciorul cu rotile.

„Am crezut că sunt invincibil“

În categoria celor puşi la grea încercare se află şi Cătălin F. (24 de ani), student în anul cinci la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, pe care l-am întâlnit pe holurile instituţiei. O clipă de nebunie l-a imobilizat într-un scaun cu rotile. Data de 22 iulie 2012 poartă o însemnătate aparte pentru el. În acea zi, aflat cu prietenii la o baie răcoroasă de vară, a estimat greşit adâncimea apei şi o săritură în apă i-a fost aproape fatală.

„Nu ştiu ce a fost în capul meu. Am crezut că sunt invincibil, nu mi-am dat seama de pericol“, spune el.

Impactul i-a sfărâmat trei dintre oasele principale ale segmentului cervical al coloanei vertebrale şi din acea zi nu îşi mai simte corpul de la gât în jos. În termeni medicali, diagnosticul a fost: tetrapareză spastică posttraumatism vertebro-medular nivel C4-C5 cu leziune neurologică completă Frankel A. La scurt timp după accident a fost operat la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ din Capitală de către academicianul Florin-Eduard Exergian, medic primar cu supraspecializare în chirurgie spinală. Operaţia i-a reconstituit lui Cătălin sistemul osos, dar paralizia a rămas.

A renunţat la chirurgie

Visul lui era să devină chirurg sau medic gastroenterolog. Perioada de practică din studenţie făcută la Spitalul Clinic „Sfânta Maria“ din Bucureşti l-a făcut să-şi dorească şi mai mult o carieră într-unul dintre aceste domenii. În ciuda prejudecăţilor şi a neputinţei fizice, Cătălin merge în continuare la facultate, îşi dă examenele şi speră că într-o bună zi va pune în practică ceea ce a învăţat în teorie.

„Examenele sunt tip grilă sau oral, cu scrisul e mai greu. Mă descurc bine. S-ar putea şi mai bine, dar nu pot avea la toate 10“, spune el.

Chirurgia, din păcate, nu o mai poate pune în aplicare, însă există multe alte specializări care îi fac cu ochiul. Oncologia şi psihiatria sunt printre opţiuni, dar mai are ceva timp la dispoziţie să se gândească ce va alege, încă nu a luat o hotărâre.

catalin furculescu

A fost chiar la un pas să piardă un an de facultate din cauza unor membri din cadrul facultăţii care îi spuneau că „nu are ce căuta în medicină“, dar totul s-a terminat cu bine.

Corpul lui Cătălin este deocamdată inert, dar mintea îi este în permanentă căutare de răspunsuri, pe care uneori le găseşte într-o carte scrisă de Cioran sau ascultând muzică.

Cum se face recuperarea

Fiecare mişcare, tremur sau tresărire a corpului, oricât de nesemnificative ar părea pentru unii, sunt pentru Cătălin bătălii câştigate. Medicii de la secţia de neurologie din cadrul INRMFB încearcă în cazul lui să obţină o ameliorare funcţională, deoarece funcţiile motorii pierdute nu mai pot fi redobândite.

„Tratamentul medicamentos şi cel fizico-kinetic, categorie în care intră kinetoterapia şi procedurile de fizioterapie, cum ar fi termoterapia sau electroterapia, au rolul de a împiedica apariţia complicaţiilor (n.r. – infecţii recurente, probleme respiratorii), de a dezvolta anumite abilităţi compensatorii pentru deficitele existente precum şi de a menţine mobilitatea articulară şi a tonusului muscular, de a reduce pierderea de masă musculară şi de a creşte toleranţa la efort“, spune dr. Dan Dumitraşcu, medic specialist în reabilitare medicală.

O importanţă foarte mare o are şi antrenamentul respirator, adaugă medicul, deoarece la pacienţii cu leziuni cervicale, cum este şi cazul lui Cătălin, există un mare risc de insuficienţă respiratorie.

De asemenea, terapia ocupaţională are o importanţă aparte în procesul de reabilitare.

„Terapia ocupaţională vizează dezvoltarea unor abilităţi pentru activităţi cotidiene pe care încercăm să le antrenăm sau de elemente care îi permit reîntoarcerea la o formă de ocupaţie profesională, nu neapărat direct legată de activitatea pe care o desfăşura înainte“, completează medicul.

Rampele de acces lipsesc

O problemă extrem de importantă cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi total ignorată de autorităţi este lipsa rampelor de acces în spaţiile publice.

„La metrou pot coborî cu liftul doar până la un anumit nivel, dar până la peron e destul de mare distanţa şi nu mă pot descurca fără ajutor. Aceeaşi problemă o am şi la tramvai, la cămin“, spune mâhnit Cătălin F.

În situaţia lui sunt sute de persoane imobilizate în cărucioare rulante. La începutul lunii iulie a avut loc în Bucureşti un eveniment menit să deschidă ochii autorităţilor în privinţa acestor neajunsuri.

Marşul intitulat „Oraş accesibil pentru oameni“ a strâns peste o mie de persoane care au cerut un singur lucru: „Fără bordURĂ!“.

Scrie poezii cu un singur deget

manuela cerasela ion

Manuela Cerasela I. (38 de ani) a fost diagnosticată în urmă cu zece ani cu o tulburare a sistemului nervos numită siringomielie, ce se manifestă de obicei între 20 şi 40 de ani, de cauză necunoscută, care constă în principal în formarea unui chist la nivelul măduvei spinării şi care în timp se extinde şi provoacă leziuni medulare. Simptomele acestei afecţiuni includ pierderea treptată a sensibilităţii la nivel cervical, lipsă de coordonare, slăbiciune la nivelul braţelor şi al picioarelor şi pareze.

În urmă cu trei ani, Manuela a fost operată la Spitalul „Bagdasar-Arseni“, însă medicii i-au spus că operaţia nu vindecă, ci doar încetineşte evoluţia bolii.

„Când a venit la noi avea degetele în flexie, nu putea să le întindă deloc şi am fost nevoiţi să îi montăm orteze (n.r. – aparat ortopedic destinat protejării, imobilizării sau susţinerii corpului sau a unei părţi a acestuia) pentru a reduce spasticitatea“, spune dr. Dumitraşcu.

În prezent, Manuela este redactor la revista „Regatul Cuvântului“, unde scrie poezii cu degetul mic de la mâna dreaptă – singurul care nu a fost încă afectat de boală.

Terapie cu jucării

Într-o cameră ce seamănă mai degrabă cu un loc de joacă pentru copii, Manuela învaţă să-şi recâştige independenţa şi să-şi îmbunătăţească abilităţile cognitive, fizice şi motrice cu ajutorul unor jucării bine gândite. Această „joacă“ este de fapt terapie ocupaţională.

Confecţionarea unor obiecte artizanale, strângerea repetată a unor obiecte elastice în mână, manevrarea unui cub, înşurubarea şi deşurubarea unor becuri sau robinete, dar şi jocurile de îndemânare o ajută să-şi dezvolte sau să menţină aptitudinile motorii şi logica.

Manuela îmi arată un suport de pixuri ce stă pe marginea ferestrei. Observ că e un obiect aparte, ce numai o mână de om putea face. Îmi mărturiseşte că e făcut de ea din pagini de revistă rulate şi lipite şi apoi îmi arată pe telefon alte poze cu obiecte unicat făcute de ea.

„Atât de mult contează să poţi face ceva cu mâinile tale, să vezi că eşti apreciat“, spune ea.
handmade

FOTO: obiecte handmade făcute de Manuela

Primele şase luni, cruciale după un atac cerebral

În rândul pacienţilor care ajung la secţia de recuperare neurologică de la INRMFB se numără şi cei care au suferit un accident vascular cerebral. Din păcate, atât statisticile la nivel mondial cât şi medicii de la Institut confirmă că atacul cerebral face victime la vârste din ce în ce mai fragede.
Stilul de viaţă îmbolnăveşte tinerii

Dacă până acum un deceniu accidentul vascular afecta doar persoanele vârstnice, în prezent acesta atacă un număr impresionant de tineri cu vârste sub 30 de ani. Un sfert din totalul accidentelor vasculare apare la tineri, iar cauzele sunt multiple şi depind în mare măsură de stilul de viaţă.

„Accidentele vasculare cerebrale sunt la ordinea zilei, mai ales că trăim într-o societate grăbită, stresată, viciată. Alimentaţia dezechilibrată, stresul, lipsa de odihnă, sedentarismul, fumatul – toţi sunt factori de risc cu impact major în apariţia accidentului vascular“, subliniază dr. Dumitraşcu.

Consecinţele unui accident vascular sunt grave în majoritatea cazurilor, apar dizabilităţi greu de îndurat şi reparat, care necesită un proces îndelungat de recuperare. Mulţi pacienţi prezintă afectare de tip hemiparetic, adică o jumătate din corp este paralizată, în funcţie de localizarea accidentului.

Un pacient care suferă un accident vascular hemoragic – cauzat de o sângerare în interiorul creierului – în emisfera dreaptă va rămâne foarte probabil cu dizabilităţi pe partea stângă, explică medicul.

Trebuie să se intervină rapid

Şansele la o viaţă normală ale unei persoane care a suferit un accident vascular cerebral (AVC) depind mult de etapele de recuperare. De exemplu, în prima jumătate de an se recuperează o mare parte din mobilitate.
Kinetoterapia joacă un rol decisiv în recuperarea motricităţii membrelor superioare şi inferioare şi în reeducarea mersului.

Programul de recuperare trebuie să înceapă însă cât mai devreme: în accidentul ischemic – după 36 de ore, iar în cel hemoragic – la 10-12 zile după apariţia sa, spun medicii.

De asemenea, trebuie precizat că în procesul de recuperare, mâinile îşi vor recăpăta mai greu controlul.

„Am avut un pacient care a reuşit să meargă aproape normal după un accident vascular, dar care are în continuare cotul flexat“, spune dr. Dumitraşcu.

Terapia tulburărilor de limbaj

O altă problemă cu care se confruntă persoanele care au suferit un accident vascular este afazia – pierderea totală sau parţială a capacităţii de a vorbi şi de a înţelege limbajul articulat. Medicii logopezi sunt cei care pot veni cu soluţii eficiente pentru redobândirea acestei funcţii, însă există situaţii când acest lucru nu este posibil, mai ales dacă neuronii au fost afectaţi într-o mare măsură.

Terapia logopedică urmăreşte recuperarea limbajului sub toate formele sale: verbal, scris-citit, socotit. Asta înseamnă ca pacientul să pronunţe corect sunetele şi cuvintele, să formuleze fraze logice, să înţeleagă sensul fiecărui cuvânt pe care îl pronunţă sau îl aude, să scrie, să citească şi să socotească. În cazul în care pacientul este preluat mut – afazie motorie totală –, el trebuie demutizat, adică ajutat să emită din nou sunete, corzile sale vocale să înveţe din nou să vibreze.

15 milioane de persoane suferă anual de accidente vasculare, dintre care o treime rămân cu dizabilităţi şi aproximativ şase milioane nu scapă cu viaţă, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Articol apărut în „Weekend Adevărul“

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite