Consumul de alcool în primele săptămâni ale sarcinii dăunează grav bebeluşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alcoolul consumat moderat sau în exces în timpul sarcinii dăunează grav placentei FOTO Shutterstock

Femeile care beau alcool în cantităţi moderate sau mari în primele stadii ale sarcinii pot avea probleme în ceea ce priveşte creşterea şi funcţionarea placentei. Noi studii atrag atenţia asupra faptului că femeia însărcinată ar trebui să evite alcoolul.

Placenta poate suferi leziuni în primele săptămâni ale sarcinii în cazul în care femeia bea alcool, spun studiile. Placenta este organul responsabil cu furnizarea tuturor elementelor necesare unui făt în dezvoltare. Studiile asupra acestui organ, realizate la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, au demonstrat că băutul moderat de alcool (aproximativ trei pahare de băutură pe zi) sau cel exagerat (4-5 băuturi alcoolice pe zi sau mai mult) reduce dezvoltarea celulară a placentei, notează „EurekAlert“.

Studiile s-au concentrat pe efectele alcoolului şi pe cele ale principalei toxine care se regăseşte în alcool, acetaldehida, asupra placentei din primele săptămâni ale sarcinii. Acest prim stadiu al sarcinii este o perioadă esenţială pentru dezvoltarea normală a placentei în care primele trei straturi de celule se dezvoltă în organe interne. Dezvoltarea celulară a placentei necesară fătului a fost redusă de consumul de alcool, însă celulele care asigură legătura dintre placentă şi mamă au fost neafectate. 

Alcoolul în concentraţii foarte mici (adică jumătate de pahar sau un pahar întreg de băutură alcoolică) nu a avut niciun efect asupra creşterii sau funcţiei celulare a placentei.

Oamenii de ştiinţă au mai descoperit că alcoolul în cantităţi moderate sau mari reduce şi transportul unui amino-acid important, taurina, de la mamă la făt, prin placentă. Taurina este vitală pentru dezvoltarea fiziologică şi mintală a fătului. Totuşi, acetaldehida nu a avut niciun efect asupra furnizării de taurină, sugerând faptul că principalul vinovat este alcoolul, şi nu compusul lui toxic.

Reducerea nivelului de taurină are efecte negative asupra dezvoltării comportamentale şi fizice a bebeluşului, astfel explicându-se de ce există anumite simptome neurologice la copiii care au mame dependente de alcool, spun cercetărilor.

Alcoolul şi acetaldehida sunt toxice consumate în exces, dar aceste rezultate demonstrează clar că nivelele pe care noi le denumim «excesive» sunt foarte uşor de atins, având efecte grave asupra placentei“, declară Sylvia Lui, de la Centrul de Cercetări a Mamei şi Copilului ce aparţine de Universitatea din Manchester.

„Creşterea placentei este redusă în comparaţie cu placente care nu au fost expuse consumului de alcool, sugerând că, pe termen lung, pot exista consecinţe asupra suportului pe care îl primeşte fătul din parte placentei în restul perioadei de sarcină“, continuă specialista.

„Studiul nostru sugerează şi că femeile care încearcă să rămână însărcinate n-ar trebui să bea, deoarece leziunile cauzate de alcool pot avea loc foarte devreme în cursul sarcinii, chiar înainte ca femeia să afle că este însărcinată“, adaugă şi profesorul John Aplin, specialist în biomedicina reproductivă de la Universitatea din Manchester. 


Citeşte şi:

Femeile care rămân gravide după 35 de ani prezintă riscuri mai mici de a naşte copii cu malformaţii grave

O cercetare de amploare realizată în cadrul Universităţii Washington din SUA arată că femeile mai în vârstă aduc pe lume copii mai puţin supuşi riscului de a avea malformaţii congenital cu până la 40%.

O nouă speranţă pentru femeile care nu pot avea copii: primele nouă transplanturi de uter au fost efectuate cu succes în Suedia

Medicii suedezi au transplantat, cu succes, utere la nouă femei. Organele au fost donate de rude şi, curând, cele nouă femei vor încerca să rămână însărcinate.

Sfaturi absurde pentru gravidele din secolele trecute

Atunci când eşti însărcinată, corpul parcă nu îţi mai aparţine. Mai mult, pare că aparţine rudelor, bunicilor sau chiar vecinelor care se întrec în a-ţi da sfaturi peste sfaturi. De-a lungul timpului, sfaturile pentru gravide au ajuns chiar să frizeze absurdul: nu te uita la maimuţe şi în niciun caz nu mânca un cap de iepure.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie