Colegiul Medicilor cere ca garda să fie recunoscută ca vechime în muncă și evaluări profesionale axate pe actul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Medicilor din România (CMR) propune recunoaşterea activităţii de gardă ca vechime în muncă, argumentând că efortul depus de medici în astfel de ture, adesea extinse şi foarte solicitante în multe situaţii, trebuie reflectat în mod corect în parcursul profesional şi în drepturile legale ale doctorilor.

Medici în spital FOTO Shutterstock

„În contextul dezbaterilor publice tot mai intense cu privire la regimul gărzilor medicale, Colegiul Medicilor din România (CMR) își reafirmă angajamentul pentru susținerea profesiei medicale, pentru buna desfășurare a activității medicilor, precum și pentru siguranța actului medical, în beneficiul pacienților. Garda medicului reprezintă o activitate medicală ce trebuie gestionată cu responsabilitate, asumată continuu, ce implică atenție, decizii rapide și intervenții în momente critice, dar și un efort extins al medicului aflat de gardă”, se arată într-un comunicat al Colegiului Medicilor din România transmis luni.

CMR susţine plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare, pentru toate segmentele de asistenţă medicală, astfel încât activitatea în gardă a medicilor să fie evaluată corect şi în conformitate cu nivelul de responsabilitate, efort şi complexitate al activităţii desfăşurate.

Totodată, CMR propune evaluări profesionale centrate pe actul medical, care să ia în considerare dificultatea cazurilor gestionate, riscurile implicate şi presiunea sub care sunt luate deciziile medicale, unele chiar vitale, în special în cadrul gărzilor.

Colegiul Medicilor din România susţine gărzi cu o durată de 12 ore în unităţile medicale care presupun un număr mare de cazuri cu patologie complexă, unde efortul medicilor este semnificativ crescut.

„Această poziţie reflectă preocuparea constantă a CMR pentru protejarea şi consolidarea profesiei medicale, pentru promovarea unui sistem sanitar care să asigure cea mai bună îngrijire pacientului, dar şi să respecte pacientul, cât şi medicul. Situaţia gărzilor şi direcţiile enunţate mai sus au fost prezentate public de mai multe ori de către Colegiul Medicilor din România, cât şi în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii autorităţilor în ultimul an şi jumătate", a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

„Activitatea într-un spital este una continuă ce trebuie asigurată”

Colegiul Medicilor din România consideră necesară implicarea directă a managementului de spital, alături de autorităţile locale sau de cele responsabile, pentru a identifica soluţii, astfel încât gărzile din unităţile medicale să fie asigurate.

„Pe de altă parte, trebuie înțeles de către toți factorii implicați că activitatea într-un spital este una continuă ce trebuie asigurată. Este nevoie de implicare pe toate palierele și de responsabilitate, astfel încât situația gărzilor să se rezolve atât în beneficiul pacienților, al medicilor, cât și pentru buna funcționare a sistemului sanitar”, se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort