Cea mai mică inimă artificială din lume, creația studenților de la Facultatea de medicină din Iași. Proiectul, prezentat la o competiție din Japonia

0
Publicat:

Mai mulți studenți ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi au realizat cea mai mică inimă artificială din lume, dar şi una pentru adulţi. Proiectul va fi prezentat mâine în finala unei competiţii mondiale de profil din Japonia. 

Inima artificială crește odată cu organismul copilului. Sursa foto: arhivă

Inima artificială pentru nou-născuți şi copii, dar care poate fi proiectată și pentru adulți, este controlată printr-o aplicaţie instalată pe telefonul mobil. Dispozitivul este fabricat din materiale compozite superioare pe bază de titan și are o durată de funcţionare de peste 90 de ani. 

Alexandru Pleşoianu, coordonatorul proiectului inițiat de studenții facultății de Bioinginerie medicală din cadrul Universității ieșene, a declarat că inima artificială pentru bebeluşi prezentată în Japonia este adaptată în întregime corpurilor micuţe. „Cea mai mică inimă artificială din lume este surpriza pe care o oferim anul acesta. Facem asta pentru că vrem să ajutăm persoanele care au nevoie, care au probleme cardiace", a precizat acesta. 

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași și cercetătorii care îi coordonează au câștigat anul trecut o competiție în Statele Unite, cu prototipul unei inimi artificiale pentru adulți. Acum au reușit să creeze și o inimă artificială pentru copii. „Această inimă este proiectată pentru a fi utilă de la naștere, deci de la nou-născut, până la aproximativ 5 ani. Este proiectată astfel încât să se adapteze și să își dezvolte geometria odată cu creșterea copilului", mai explică Alexandru Pleșoianu. 

Bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de mortalitate şi morbiditate în Uniunea Europeană, iar România are o rată de mortalitate prin boli cardiovasculare de trei ori mai mare decât media europeană. 

Dispozitivele artificiale de pe piață, care înlocuiesc cu succes cordul, sunt concepute numai pentru adulți și ajung să coste, în prezent, chiar și 200.000 de euro. 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”