Ce trebuie să plătim în cazul unei operaţii la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costul unui stent farmacologic activ indispensabil pentru lărgirea unei artere poate ajunge la 2.000 de euro

Materialele necesare realizării unei intervenţii chirurgicale pot ajunge la  3.000 de euro.

În principiu, o intervenţie chirurgicală realizată într-un spital de stat este gratuită, costurile ei fiind acoperite de asigurarea socială de sănătate. Însă, în unele cazuri, materialele folosite (de exemplu, stenturile) sunt decontate doar parţial sau chiar nu sunt deloc acoperite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Listă de aşteptare la proteze

Persoanele care au nevoie de proteze de şold, de genunchi, de implanturi segmentare de coloană sau de alte tipuri de implant pot beneficia gratuit de ele prin intermediul Programului Naţional de Endoprotezare. Sumele alocate acestui program sunt însă mai mici decât cererea de proteze, aşa încât în fiecare an se formează liste de aşteptare. „Perioada de aşteptare poate să varieze între două luni şi cinci-şase luni, în funcţie de numărul de solicitări. Dacă lista de aşteptare este prea lungă la un spital, te poţi adresa altuia", spune dr. Gheorghe Popescu, şeful secţiei de ortopedie-traumatologie 1 de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Singura soluţie pentru a evita o listă lungă de aşteptare este suportarea preţului protezei. Cele de şold sunt în topul solicitărilor. Protezele de şold necimentate, care au o durată de folosire mult mai lungă decât cele cimentate, costă, în medie, 1.000 de euro. Există însă şi unele care ajung la 1.500-1.800 de euro. Protezele cimentate costă cel mult 700 de euro. O altă proteză mai solicitată, cea de genunchi, costă între 1.500 şi 3.000 de euro, în funcţie de materialul din care este fabricată.

Stenturile golesc buzunarele asiguraţilor

În unele cazuri de infarct miocardic ori de angină pectorală (durere în piept), afecţiuni care se manifestă prin îngustarea (stenozarea) arterelor ce irigă miocardul, intervenţiile chirurgicale pot fi extrem de costisitoare.

În general, prin Programul Naţional de Boli Cardiovasculare, bolnavii pot beneficia gratuit de stenturi (dispozitive moderne de lărgire a vaselor de sânge). Însă banii alocaţi pentru derularea acestor programe sunt şi ei puţini, iar pentru a putea trata cât mai mulţi bolnavi, spitalele achiziţionează numai stenturi simple.

Există însă stenturi farmacologic active care, spre deosebire de cele simple, sunt mai uşor acceptate de organism şi se recomandă atunci când diametrul vasului este mic (sub 3 mm), când lungimea stenozei este mare (peste 20 mm) sau când este dilatat un vas apropiat important.

Pentru a beneficia de un astfel de stent, bolnavul ar trebui să plătească până la 2.000 de euro. Preţul piperat al stenturilor farmacologic active se explică prin faptul că ele sunt încadrate în categoria materialelor sanitare şi nu pot fi decontate de CNAS. „Societatea Română de Cardiologie a depus la Ministerul Sănătăţii Publice un proiect care prevede schimbarea încadrării stenturilor, mai exact din categoria materialelor sanitare în cea a  dispozitivelor medicale. Dacă actul va fi aprobat, ele vor putea primi un preţ de referinţă, care de obicei este mai mic decât cel real, însă care va asigura bolnavilor măcar o parte din banii necesari", explică medicul Dan Deleanu, cardiolog intervenţionist în cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu".

"Chiar dacă o parte din costul cristalinului se decontează, bolnavii sunt nevoiţi să aştepte mult timp.''
Monica Pop medic primar oftalmolog

Cristalinul poate ajunge la 4.000 de lei

Tratarea cataractei prin transplantarea cristalinului reprezintă una dintre intervenţiile chirurgicale frecvent realizate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti. Din păcate, CNAS decontează numai 300 de lei din preţul cristalinului, care, în funcţie de calitate, poate varia între 1.400 şi 4.000 de lei. „Chiar dacă o parte din costul cristalinului se decontează, bolnavii sunt nevoiţi să aştepte mult timp (câteva luni în Bucureşti şi doi-trei ani în provincie) pentru a beneficia de această reducere. De aceea, mulţi bolnavi renunţă şi preferă să achite integral cristalinul", explică prof. dr. Monica Pop, directorul acestui spital. Pentru a beneficia de această reducere, bolnavul trebuie să depună dosarul la CNAS înainte de intervenţia chirurgicală.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?