Ce este alergia la susan și cum se manifestă? Sămânța a fost inclusă pe lista alergenilor alimentari majori

0
Publicat:

FDA a inclus susanul pe lista alergenilor alimentari majori din Statele Unite. Dar unele companii au găsit o „soluție” care le permite să evite eliminarea susanului din produsele lor, relatează New York Post.

Susanul era etichetat înainte ca un condiment sau o aromă naturală FOTO Shutterstock

Semințele de susan pot provoca o reacție alergică majoră la unele persoane alergice la acest ingredient, potrivit experților.

Fie că este vorba de semințele de susan pe chifle și covrigi sau de făina de susan din produsele de patiserie, alergologul și imunologul dr. Purvi Parikh a spus că susanul poate pune în pericol viața persoanelor care sunt foarte alergice.

Este prezent în atât de multe alimente. Este adesea un alergen subtil pe care mulți oameni ar putea să nu-și dea seama, dar le poate pune viața în pericol”, a declarat Parikh pentru Fox News Digital.

Alergia la susan prezintă o serie de manifestări clinice care apar atunci când sistemul imunitar reacționează disproporționat la proteinele din aceste semințe. Anticorpii consideră că substanțele sunt „agenți nocivi”, ceea ce duce la o reacție alergică. Simptomele pot varia de la o persoană la alta, dar includ următoarele:

  • Tuse
  • Diaree
  • Urticarie
  • Răguşeală
  • Leșin
  • Umflături
  • Hipotensiune
  • Dureri de stomac
  • Greață și vărsături
  • Dificultăți de respirație
  • Umflarea și mâncărimea ochilor
  • Senzație de sufocare

Congresul american a adăugat susanul pe lista FDA a alergenilor alimentari majori, începând cu 1 ianuarie 2023.

Susanul s-a alăturat astfel altor opt alimente (lapte; ouă; pește, precum codul; crustacee, precum crabul, homarul, creveții; nuci, precum migdale, nuci, nuci pecan; arahide; grâu și boabe de soia) deja declarate alergeni alimentari majori de legea federală din SUA, conform FDA.

Dar perioada de așteptare de aproape doi ani a permis totuși mărcilor și producătorilor de alimente să aibă timp să ia măsuri pentru a nu încălca noua lege.

Jason Linde, vicepreședinte senior al afacerilor guvernamentale și comunitare pentru Cercetarea și Educația privind alergiile alimentare (FARE), a a spus că aproximativ 1,6 milioane de americani suferă de această alergie.

Înainte de adoptarea legii, era etichetat doar ca un condiment sau o aromă naturală”, a declarat Linde, care are sediul în zona Washington, D.C., pentru Fox News Digital într-un interviu.

Linde a spus că se așteaptă ca mărcile și producătorii din SUA să respecte legea. Dar unii producători, inclusiv „Big Bread” – principalul furnizori de pâine din SUA, au sărit peste prevederile legale, pe măsură ce se apropia termenul limită de 1 ianuarie, a spus Linde.

În loc să se asigure eliminarea tuturor urmelor de susan din produsele vândute publicului și să finanțeze linii de producție curate, unii producători au adăugat și mai mult susan în produsele lor, pentru a le putea eticheta în mod explicit că acestea conțin susan, a spus Linde.

Olive Garden a dezvăluit că furnizorii săi au adăugat cu circa 2% mai multă făină de susan la produsele sale din cauza „potențialului de contaminare încrucișată la brutărie”, a declarat compania într-o declarație pentru Fox News Digital.

Astfel că am actualizat ghidul nostru de alergeni și împărtășim aceste informații cu consumatorii”, a spus Olive Garden.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie