Ce alimente pătează dinţii şi ce soluţii există pentru un alb strălucitor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evită alimentele care pătează dinţii, periază-te după fiecare masa şi ai în vedere soluţiile naturale, dar şi pe cele din cabinetele dentare pentru a obţine un zâmbet strălucitor. Află care sunt secretele dinţior albi de la medicul stomatolog cu competenţă în implantologie Cristian Irimia – de la clinicile ABC Eurodent.

„Orice aliment şi orice băutură care conţine pigmenţi coloranţi poate păta dinţii. Unele băuturi pătează mai tare, precum cafeaua, ceaiul negru, ceaiul verde, vinul roşu, alte mai puţin, precum sucurile de portocale, sosul de soia sau băuturile acidulate de culoare închisă. De asemenea, şi tutunul îngălbeneşte rapid dinţii. În aceea ce priveşte alimentele, ciocolata, sfecla, coacăzele, zmeura, murele, afinele sau turmericul, sunt în top-ul alimentlor cu pigmenţi puternici care pătează dantura”, explică medicul Cristian Irimia.

Acesta atrage atenţia asupra faptului că alimentele care pătează dinţii nu trebuie evitate complet ci trebuie limitată cantitatea şi trebuie să ne spălăm pe dinţi după ce le consumăm. De asemenea, precizează că şi consumul de citrice poate fragiliza smalţul şi, în acest fel, poate produce decolorarea neuniformă a acestora.

Mai multe detalii pe clicksanatate.ro.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”