Care sunt etapele de evoluţie ale bolii Alzheimer

Când auzim de Alzheimer, ne gândim la persoane care şi-au uitat numele şi care nu mai pot face calcule simple. Acestea sunt însă manifestări tardive ale bolii. Cu ani înaintea lor, apar multe alte semne, mai subtile. Află care sunt acestea.

Deocamdată, maladia Alzhei­mer nu poate fi diagnosticată cu certitudine decât în stadiile sale tardive, adică atunci când memoria şi funcţiile cognitive sunt atât de alterate, încât ajung să afecteze serios calitatea vieţii. Atrofierea hipocampusului, zona din creier responsabilă de memorie, este vizibilă cu opt-zece ani înainte ca maladia să poată fi diagnosticată.

Lapsusurile, primele semne

Declinul cognitiv foarte uşor ce caracterizează primele etape ale bolii este deseori pus de către bolnavi şi de către cei din jur pe seama vârstei, Alzhei­mer fiind o boală specifică vârstnicilor. Pierderile de memorie sunt, în stadiile incipiente ale maladiei, foarte uşoare. Aproximativ jumătate din persoanele cu vârste de peste 65 de ani au uneori dificultăţi în a-şi aminti unele cuvinte sau unde au pus cheile de la casă.

Pe măsură ce maladia Alzheimer se agravează, bolnavul se confruntă tot mai des cu dificultatea de a-şi aminti cuvinte, iar pe lângă aceasta, apar şi dificultăţi în activităţi organizatorice. De exemplu, nu reţine programările făcute şi ceea ce şi-a propus în urmă cu câteva momente să facă sau nu-şi aminteşte că are de luat medicamente.

În acest stadiu, mai apare o problemă: imposibilitatea de a învăţa lucruri noi. Bolnavul nu mai reţine adrese, numere de telefon şi nici măcar o informaţie dintr-un paragraf citit sau instrucţiunile de utilizare ale unui telefon. Aceste dificultăţi devin surse de anxietate.

Evenimentele recente sunt uitate

După o perioadă de evoluţie a bolii, ce variază de la doi la şapte ani, se instalează declinul cognitiv moderat. În acest stadiu, bolnavul încă mai poate identifica persoanele cunoscute din jurul său şi are conştiinţa de sine, însă apar simptome pe baza cărora maladia Alzheimer poate fi diag­nosticată cu certitudine: nu-şi mai aminteşte evenimentele recente şi întâmpină dificultăţi la calcule.

Problemele de memorie devin atât de grave, încât bolnavul nu mai este capabil să aleagă un preparat dintr-un meniu, după ce tocmai l-a consultat. Activităţi precum gătitul, şofatul şi cumpărăturile nu mai pot fi duse la capăt, pentru că apare imposibilitatea de a pune acţiunile într-o succesiune. Bolnavul neagă că are o problemă şi devine deseori defensiv, necomunicativ şi mai puţin implicat în activităţile sociale.

În forma severă, este nevoie de ajutor

Când deteriorarea cognitivă devine severă, apar simptome ce fac imposibile activităţile de zi cu zi. Bolnavul uită nu doar ziua şi luna, ci şi anul în care suntem, aspectele ce privesc istoria sa personală, adresa la care locuieşte şi succesiunea unor activităţi banale. În acest stadiu, el are nevoie de ajutorul celor din jur chiar şi pentru activităţi banale, cum ar fi duşul, mersul la toaletă sau îmbrăcatul în funcţie de sezon.

De asemenea, se rătăceşte foarte uşor, însă îşi aminteşte numele său şi pe ale celor foarte apropiaţi. Pentru cei din jur, o mare problemă o constituie schimbarea personalităţii bolnavului. El poate deveni agresiv, agitat, suspicios şi, în unele cazuri, paranoic, învinuind persoana care-l îngrijeşte că-i fură obiecte din casă ori că-l minte. Mai pot apărea halucinaţiile şi comportamentul compulsiv. Tulburările de comportament diferă însă mult de la un bolnav la altul, iar paranoia nu este un destin comun tuturor bolnavilor de Alzheimer.

În stadiul foarte sever al maladiei Alzheimer, toate dificultăţile pe care le avea se accentuează. Bolnavul îşi uită numele, nu mai poate comunica decât prin cuvinte scurte sau prin onomatopee şi nu-şi mai controlează mişcările. Treptat, sănătatea se deteriorează şi nu mai poate să meargă sau să se aşeze fără a fi ajutat, nu mai poate înghiţi bine şi se îneacă tot mai frecvent, apar incontinenţa urinară şi fecală, musculatura se rigidizează şi devine imobilizat la pat, dormind mai tot timpul.

Ce speranţă de viaţă are bolnavul

De cele mai multe ori, nu boala Alzheimer în sine este cauză de deces, ci complicaţiile pe care le generează. Imposibilitatea de a urma consecvent un tratament, ca urmare a problemelor de memorie, face ca bolile asociate să-i pună viaţa în pericol dacă nu este ajutat. Prin urmare, speranţa de viaţă depinde de modul în care este îngrijt de către cei din jur. 

Specialistul nostru
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
medic primar neurolog
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Problema diagnosticului bolii Alzheimer în stadiul de predemenţă este astăzi una dintre cele mai „fierbinţi" în privinţa bolii, pentru că în această etapă, în care sunt prezenţi factorii de risc (unii modificabili prin tratament, precum hipertensiunea arterială, dislipidemiile, sindromul metabolic, diabetul zaharat), cel puţin teoretic s-ar putea încetini evoluţia naturală a bolii.

Astfel, s-ar întârzia momentul apariţiei sindromului demenţial. Identificarea stadiilor premergătoare demenţei este astăzi posibilă doar în condiţii de cercetare, prin căutarea unor markeri biologici, imagistici (prin investigaţii PET/CT) sau, ceva mai tardiv (când fenomenele atrofice încep să apară), prin rezonanţă magnetică. Aceasta permite măsurarea cu acurateţe a volumului hipocampului.

Atitudine

Bolnavii cu Alzheimer au tendinţa de a ascunde de cei din jur pierderile de memorie.