Care sunt cele mai grave erori de diagnostic

Meningita şi cancerul sunt adesea confundate cu alte afecţiuni . 55 la sută din români se tem că ar putea fi diagnosticaţi sau trataţi greşit. Anual, în România, 60.000 de persoane primesc un diagnostic greşit, arată statisticile.

Potrivit medicilor, sintagma de diagnostic greşit ar trebui înlocuită cu cea de eroare medicală, deoarece diagnosticul este stabilit pe baza semnelor şi simptomelor identificate în momentul în care bolnavul se prezintă la medic.

„Putem vorbi mai degrabă de erori de tratament, şi nu de diagnostice greşite, deoarece unele boli au anumite simptome la început, pentru ca mai apoi să evolueze pe un alt tip de simptomatologie. Din păcate, la noi în ţară, abordarea sistemică a bolii lipseşte cu desăvârşire", explică prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Cauzele care pot duce la stabilirea unor diagnostice eronate sunt multiple. Printre acestea se numără timpul prea scurt alocat unei consultaţii (discuţie cu pacientul) sau examinarea incompletă.

De asemenea, o piedică în stabilirea diagnosticului poate fi aparatura învechită din majoritatea spitalelor de stat. Oboseala excesivă şi scăderea atenţiei medicului pe fondul suprasolicitării (gărzi multe, număr mare de consultaţii) sunt alte cauze frecvent incriminate.

Meningita, în topul „confuziilor"

În ultimii ani, la Colegiul Medicilor au fost înregistrate mai multe plângeri privind diagnosticarea greşită a meningitei (infecţie a membranelor care învelesc creierul şi măduva spinării) care, atunci când nu este tratată corespunzător, poate lăsa sechele pe viaţă sau poate duce la deces.

De obicei, copiii se prezintă la medic cu roşu în gât (se manifestă prin stare generală de rău, febră, oboseală, durere de cap), iar după prescrierea unui tratament cu antibiotice, sunt trimişi acasă. „Simptomatologia clinică în cazul meningitei este greu de determinat. De aceea, în stabilirea tratamentului, medicul va trebui să ţină cont de particularităţile fiecărui bolnav", explică prof. dr. Iacob Calistru de la Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş" din Bucureşti.

Cancerul, depistat târziu

O altă problemă cu consecinţe dintre cele mai grave este întârzierea diagnosticării cancerului în cazul copiilor. Stabilirea diagnosticului la copii este îngreunată şi de comunicare dificilă cu aceştia, deoarece nu ştiu cum să explice simptomele cu care se confruntă. O parte dintre copiii diagnosticaţi cu această maladie ajung la medic cu diverse simptome care, în prima fază, pot trece destul de uşor ca fiind manifestări ale altor boli.

Cefaleea sau durerea de cap, însoţită de vărsături şi de tulburări de mers, paloarea, astenia, petele albicioase de la nivelul pupilei, febra persistentă sunt doar câteva dintre simptome. Nu toate sunt semne de cancer, însăatunci când există o minimă bănuială, îndrumarea spre un specialist şi investigaţiile amănunţite pot fi salvatoare pentru copiii în cauză.

„Şansele de supravieţuire depind foarte mult de momentul în care este pus diagnosticul. Procentele de supravieţuire diferă în funcţie de tipul de cancer, de localizare şi mai ales de stadiul bolii la diagnostic", explică conf. dr Monica Dragomir, şef secţie oncopediatrie la Institutul Oncologic din Bucureşti.

Se pot cere mai multe păreri

Persoanele care au dubii în legătură cu diagnosticul stabilit de medic ar trebuie să ceară şi a doua opinie. În evaluarea unui pacient intră foarte multe date medicale şi, de aceea, opiniile a doi medici legate de acelaşi caz pot fi diferite pe alocuri.

Dacă cele două opinii sunt radical diferite, poate fi necesară solicitarea unei a treia opinii medicale. „Fiecare diagnostic este perfectibil. Apariţia unor elemente noi, clinice sau paraclinice, poate duce la schimbarea, uneori radicală a diagnosticului şi a conduitei terapeutice", explică medicul de familie Călin Ciubotaru. 

"Apariţia unor elemente noi, clinice sau paraclinice, poate duce la schimbarea, uneori radicală, a diagnosticului."
Călin Ciubotaru
medic de familie