Bolnavii de Alzheimer trebuie să se simtă utili

Menţinerea stimei de sine şi a intereselor diverse previne instalarea apatiei şi amână deteriorarea funcţiilor cognitive. De aceea, psihologul are un rol important.

Un studiu realizat de neurologii din Burgos, Spania, arată că terapia psihologică sau ocupaţională are efecte similare medicamentelor în tratarea pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală Alzheimer. Meritul ei este că menţine bolnavul activ, cu un sentiment de utilitate şi de stimă de sine. Aceşti bolnavi suferă o deteriorare mai lentă a neuronilor, astfel că boala lor evoluează mai încet.

„Terapia ocupaţională reprezintă suma activităţilor cognitive, motrice şi voliţionale (care utilizează voinţa pacientului) coordonate de specialişti şi care au drept scop recâştigarea independenţei pacientului într-o mai mare sau mai mică măsură. Această terapie non-farmacologică, dublată de tratamente de specialitate, are rol în stimularea cognitivă, adică a gândirii şi a capacităţii de învăţare, dar şi în stimularea afectivă", ne explică medicul primar gerontolog Adrian Stănescu de la Centrul Oxxygene din Bucureşti.

Pacientul şi familia se reorganizează

Stimularea cognitivă se referă la exerciţiile de memorare şi de organizare a gândirii şi poate începe de la îmbunătăţirea abilităţilor de autogospodărire. Bolnavul şi aparţinătorul (cineva din anturajul acestuia) discută cu terapeutul despre problemele pe care le întâmpină, astfel că fiecare schemă terapeutică se adaptează nevoilor şi resurselor fiecărei persoane.

După cum ne explică psihologul Maria Nistor, implicată în organizarea unor astfel de şedinţe la Cluj-Napoca, sunt lucruri care pot părea de bun-simţ şi pe care unii aparţinători le intuiesc, dar pe care majoritatea au nevoie să le discute cu un specialist. „Este vorba de folosirea de agende, de organizatoare, de liste, astfel încât bolnavul să-şi amintească să-şi ia medicamentele sau să nu se sperie atunci când se rătăceşte, de exemplu.

Pe un om care uită frecvent unde-şi lasă obiectele îl ajutăm să-şi reamintească învăţându-l să-şi pună întrebări facilitatoare („ce făceaţi în momentul respectiv?"). Iar astfel de tehnici ajută parţial la conservarea şi la restaurarea memoriei", ne explică psihologul Maria Nistor.

Nu îi trataţi ca pe nişte copii!

Potrivit statisticilor, 40-70% din persoanele care suferă de maladia Alzheimer sunt afectate de apatie, o problemă care înseamnă altceva decât depresia şi care, spre deosebire de aceasta, nu beneficiază de tratament medicamentos. După cum atrage atenţia psihologul Maria Nistor, declinul cognitiv se intensifică dacă persoana bolnavă se simte inutilă, subestimată şi dacă-şi pierde respectul de sine. Tocmai de aceea, aparţinătorii sunt învăţaţi să nu trateze bolnavul ca pe un copil, ci să îl implice în activităţile zilnice prin lucruri pe care le poate face şi prin sfaturi pe care le poate oferi. „De exemplu, i se poate cere părerea sau ajutorul în bucătărie, pentru lucruri pe care poate şi vrea să le facă", explică ­Maria Nistor.

Programul se urmează în ambulator sau în spital

În funcţie de stadiul în care se află bolnavul şi de resursele financiare ale familiei, terapia ocupaţională se poate face la cabinetul medicului sau al psihologului, în spital sau în cămin. „Problemele cele mai mari sunt de tip comportamental. Dacă reuşeşti să stabilizezi bolnavul din acest punct de vedere, declinul cognitiv este mult diminuat", menţionează medicul Adrian Stănescu. Atunci când pacientul este internat, de exemplu, se pot pune la punct activităţi recreaţionale, de stimulare a creativităţii şi de redescoperire şi de cultivare a intereselor, a talentelor şi a ­hobby-urilor.

„Diferitele tipuri de tratament farmacologic şi non-farmacologic nu se exclud. Dimpotrivă, ele trebuie utilizate în asociere, efectul lor este complementar şi se potenţează reciproc, întrucat acţionează pe diferite verigi ale procesului patologic extrem de complex ce caracterizează boala Alzheimer. Numai în acest fel se poate obţine un maximum de atenuare a simptomelor cognitive şi comportamentale şi mai ales de îmbunătăţire a calităţii vieţii acestor bolnavi, dar şi a celor care îi îngrijesc", subliniază prof. dr. Ovidiu Băjenaru, medic primar neurolog în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, preşedintele Societăţii Române de Neurologie.

Tipuri de demenţă

Există mai multe forme de demenţă. 80% sunt reprezentate de demenţa Alzheimer şi de cea de cauză vasculară (consecinţa unor accidente vasculare cerebrale sau a unor accidente ischemice tranzitorii, silenţioase). Toate beneficiază de terapia psihologică.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI