Beneficii şi riscuri ale radiografiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tomografie computerizată este de până la 500 de ori mai iradiantă decât o radiografie clasică

Mai ales femeile însărcinate şi copiii trebuie să fie protejaţi de expunerea inutilă la razele X. Radiografia este esenţială pentru diagnosticarea corectă, dar trebuie să folosească doze minime de radiaţii, au subliniat ieri specialiştii, cu ocazia Zilei Mondiale a Radiografiei.

Decizia de a face o investigaţie imagistică este una medicală, ce ia în calcul atât beneficiile, cât şi riscurile iradierii. Pentru radiografiile care folosesc doze mici de raze X, cum sunt cele dentare, decizia poate fi una uşoară, dar pentru o tomografie computerizată (CT) sau pentru o radiografie care foloseşte şi substanţă de contrast, medicul va trebui să ţină cont de istoricul pacientului în ceea ce priveşte aceste investigaţii. Aceasta pentru că un CT poate genera de până la 500 de ori mai multe radiaţii comparativ cu radiografiile clasice. De aceea, nu sunt recomandate copiilor şi femeilor însărcinate.

Iradierea, periculoasă în funcţie de doză

Razele X sunt radiaţii electromagnetice ionizante cu energie înaltă, care folosite în exces asupra ţesuturilor vii le pot provoca probleme. Acest lucru se întâmplă pentru că energia care străbate aceste structuri le încarcă pozitiv sau negativ şi poate duce la reacţii chimice. Radiografiile, tomografiile computerizate, mamografiile, urografiile şi fluoroscopiile sunt investigaţii care folosesc raze X.

Riscul iradierii depinde de doza de radiaţie folosită, de sensibilitatea organului expus şi de vârsta bolnavului. „Organe mai sensibile la radiaţii sunt gonadele (testiculele şi ovarele) şi sânii, iar pielea este un ţesut mai radiorezistent. Riscul este mai mare pentru copii (maxim pentru făt) şi nesemnificativ pentru un adult de peste 45 de ani", explică doctor fizician Constantin Milu, preşedintele Societăţii Române de Radioprotecţie.

Doza de radiaţii electromagnetice pe care o primim printr-o radiografie pulmonară, de exemplu, echivalează cu cantitatea pe care am primi-o din mediul înconjurător în zece zile.

Cu precauţii maxime în sarcină

Efectuarea de radiografii este contraindicată în sarcină, mai ales în primul trimestru, când se formează organele fătului. Radiaţiile ionizante cresc riscul de malformaţii congenitale, de retard psihic şi de avort spontan. În situaţiile în care radiografia se impune, beneficiile ei fiind mai mari decât nocivitatea, decizia de a face această investigaţie se ia împreună cu medicul ginecolog şi cu radiologul.

Astfel, se vor ajusta dozele de raze X, iar gravida va purta un şorţ special de plumb care va proteja fătul. Aceste precauţii se iau şi după primele trei luni de sarcină, precum şi în cazul femeilor care cred că ar putea fi însărcinate. De asemenea, se poate lua în calcul înlocuirea acestei investigaţii cu una mult mai puţin nocivă, precum ecografia.

Organismul copiilor, mai expus

Potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea „California", radiografiile cresc riscul de leucemie în cazul copiilor. Ei au analizat 827 de copii cu vârste de până la 15 ani, diagnosticaţi cu leucemie acută limfoidă (LAL) sau cu leucemie acută mieloidă (LAM) şi au observat că aceştia primiseră un număr mai mare de radiografii înainte de debutul bolii decât populaţia generală. Studiul nu a luat în calcul radiografiile dentare, deoarece implică doze foarte scăzute de
radiaţii.

Totuşi, şi aceste radiografii pot pune probleme pentru sănătate. Mai exact, ele se aociază cu un risc crescut de cancer tiroidian, potrivit unui studiu realizat de specialiştii din Marea Britanie şi din Kuweit. Radiografiile dentare sunt adesea esenţiale pentru diagnosticarea unor probleme stomatologice, dar medicii atrag atenţia că ar trebui făcute doar atunci când situaţia o impune, şi nu în cadrul verificărilor de rutină.

Păstraţi filmele

Nu există un număr limită de examinări radiologice pe care le poate primi o persoană, spun specialiştii. Totuşi, anumite reglementări previn repetarea acestora la intervale prea mici de timp. De aceea, este bine să vă informaţi medicul asupra numărului şi asupra tipului de radiografii pe care le-aţi făcut recent, pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. De asemenea, „colecţionaţi" filmele radiologice, în ambalajul în care le-aţi primit.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă