Bacteriile intestinale pot preveni alergiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de bacterii Clostridia care trăiesc în mod natural în interiorul sistemului digestiv ar putea ajuta la dezvoltarea unor probiotice care să prevină şi trateze alergiile, arată un nou studiu efectuat de cercetătorii americani.


Un grup de bacterii din flora intestinală, numite Clostridia, pot bloca apariţia alergiilor alimentare, susţin cercetătorii de la Universitatea din Chicago, potrivit BBC.

Pentru moment, cercetătorii americani au demonstrat că anumite bacterii Clostridia ajută la diminuarea reacţiilor alergice la arahide, în cazul cobailor.

Bacteriile din grupul Clostridia sunt întâlnite în mod natural în flora intestinală, dar unele dintre ele, cum ar fi Clostridium difficile, sunt toxice. Totuşi, absenţa lor totală pare să favorizeze declanşarea alergiilor, iar reintroducerea reduce reacţiile alergice.

Oamenii au ajuns la această concluzie după ce au testat efectele bateriilor intestinale în cazul a trei gruprui de rozătoare: unul crescut într-un mediu steril, fără germeni; al doilea tratat cu antibiotice la puţin timp după naştere, pentru a li se reduce masiv flora bacteriană intestinală; al treilea – crescut în mod normal.

Studiul a relevat că şoarecii din primele două grupuri au avut reacţii imunitare foarte puternice la arahide, producând anticorpi la niveluri net ridicate comparativ cu animalele care aveau o floră intestinală normală.

Cercetătorii au introdus apoi diferite tipuri de bacterii în tractul digestiv al animalelor, urmărind să vadă dacă se produc ameliorări.

Sensibilitate exagerată la alergenii din arahide a putut fi atenuată puternic doar cu ajutorul Clostridia. Cercetătorii au arătat că rezultatele sunt „foarte interesante” şi „promiţătoare” şi că aceste bacterii reprezintă o ţintă evidentă pentru terapiile privind prevenirea şi tratarea alergiilor alimentare.

Este foarte interesant că acum cunoaştem aceste bacterii şi ştim cum să le folosim. Nu avem nicio garanţie, dar acest tratament poate fi testat uşor împotriva unei boli pentru care acum nu avem nicio soluţie", a declarat dr. Cathryn Nagler, profesoară de alergologie alimentară la Universitatea din Chicago, autoarea principală a studiului.

Alergiile alimentare, ale căror cauze rămân necunoscute şi care pot fi, uneori, mortale dacă sistemul imunitar reacţionează exagerat, afectează 15 milioane de americani, inclusiv unul din treisprezece copii. Alergia la arahide este foarte comună în rândul populaţiei şi incurabilă în prezent.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”