Avertisment pentru părinți: țara în care numărul cazurilor de boală mortală la copii a explodat

0
Publicat:

Medicii îi atenţionează pe părinţi să-şi vaccineze copiii, îngrijoraţi de creşterea alarmantă a cazurilor de tuse convulsivă la copii, numită şi „tusea de 100 de zile”, care, netratată corespunzător, poate duce nu doar la complicaţii, ci şi la deces.

Părinţii nu îşi vaccinează copiii împotriva tusei convulsive. Foto arhivă

Cazurile tot mai numeroase de infectare cu tuse convulsivă la copii, mai ales la sugari, care sunt extrem de vulnerabili, au explodat în 2024 la nivel mondial, ceea ce i-a determinat pe medici să fac apel la părinţi pentru a-şi vaccina copii. Ei avertizează că, după ce s-a ieşit din pandemia de Covid-19, rata de vaccinare a scăzut îngrijorător, deşi există un vaccin „clasic” care imunizează împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive şi se poate face începând bebeluşilor începând cu vârsta de 2 luni.

În Australia, de pildă, unde în noiembrie un bebeluş a murit din cauza tusei convulsive, s-a înregistrat cea mai mare rată de îmbolnăvire din ultimii zece ani în Queensland, copiii mici fiind cei mai afectați de această infecție mortală, iar specialiştii afirmă că acest lucru se întâmplă din cauza relaxării, după pandemia de covid, a măsurilor privind igiena mâinilor, dar mai ales din cauza refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii, notează DailyMail.

„Există factori suplimentari. O parte dintre aceștia sunt ratele de vaccinare în scădere ... și am văzut atât ratele de vaccinare a copiilor, cât și ratele de vaccinare maternă scăzând în ultima vreme. (...)Celălalt factor este că, cel puțin pentru câțiva ani, am făcut toate lucrurile corecte și unele lucruri suplimentare pentru a reduce riscul de boli infecțioase ... și probabil că acest lucru a redus aceste cifre pentru o perioadă”, spun specialiştii.

În România s-au înregistrat două decese

În România, începând cu luna septembrie, după ce a început anul şcolar, spitalele de pediatrie au fost luate cu asalt şi secţiile de boli respiratorii s-au umplut cu copii care au necesitat internare, din cauza „tusei de 100 de zile”.

„Tusea convulsivă este o afecţiune respiratorie specială produsă de o bacterie care se numeşte bordetella pertussis. Spre deosebire de o răceală obişnuită, care durează 7-10 zile, în această maladie episoadele de tuse pot să dureze până la 100 de zile”, a declarat dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” (INSMC).

Aşa cum "Adevărul" a scris deja, bebeluşii sunt cei mai vulnerabili în faţa acestei boli, iar internarea în cazul lor este obligatorie, însă infecția poate afecta persoanele de orice vârstă. Infecția poate provoca pneumonie, leziuni cerebrale și, ocazional, deces. Boala este periculoasă pentru bebeluși,

Din păcate, şi în România s-au înregistrat doup decese din cauza tusei convulsive.

Vaccinul DTP imunizează împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive

În aceste condiţii, medicii din toată lume fac apel la părinţi şi la femeile însărcinate să se vaccineze, pentru a preveni infectarea cu tuse convulsivă.

Vaccinul DTP, care imunizează împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, se face sugarilor prima dată la vârsta de 2 luni, apoi la la patru luni, la 11 luni, la 5 ani și la 14 ani. După aceea, o dată la 10 ani, la fel ca și adulții.

Acesta face parte dintre vaccinurile „clasice”, aflate în carnetul de vaccinare al oricărui copil.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro