Avem printre cei mai puţini medici din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sălile de aşteptare ale spitalelor din România sunt întotdeauna pline, din cauza numărului mic de medici FOTO: Arhivă

România se situează pe locul al patrulea în topul ţărilor europene cu cel mai mic număr de medici pe cap de locuitor, arată cel mai recent raport publicat de Comisia Europeană.

2,4 medici tratează 1.000 de locuitori în România, faţă de 3,4 medici la mia de locuitori, cât este media în Uniunea Europeană. Această proporţie situează ţara noastră pe locul al patrulea în topul ţărilor cu cei mai puţini medici, după Polonia, Muntenegru şi Turcia (1,7 la mie). Prin comparaţie, Grecia oferă cel mai mare număr de medici pe cap de locuitor din Europa, cu 6,1 medici la mie. Acestea sunt datele oferite de cel mai nou raport emis de Comisia Europeană, numit „Sănătatea dintr-o privire: Europa 2012“ (analiza este realizată pe anul 2010, comparativ cu anii precedenţi).

Principala explicaţie pentru numărul mic de medici în România este migraţia acestora către ţările mai dezvoltate, cum sunt Germania, Marea Britanie şi Franţa, din cauza remuneraţiei scăzute la noi în ţară. De altfel, în ultimii cinci ani au plecat aproximativ 14.000 de medici din toate specialităţile medicale, după cum declara prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, cu puţin timp în urmă.

Majoritatea sunt specialişti

O altă problemă în România este că majoritatea medicilor rămaşi în ţară sunt specialişti, potrivit raportului european, problemă care există, de altfel, şi în alte state europene. Proporţia este de 36% - generalişti şi 64% - medici specialişti. Motivul este interesul redus în metodele tradiţionale de a practica medicina ale medicilor generalişti (medici de familie), în condiţiile volumului mare de muncă şi constrângerile pe care le implică acest domeniu. În plus, în multe ţări, generaliştii sunt plătiţi mai prost decât specialiştii.

Specialiştii se tem că, dat fiind numărul mic de generalişti, cetăţenii europeni nu au acces aşa cum ar trebui la îngrijiri primare.

Ministrul Sănătăţii vrea să crească salariile medicilor

Principala soluţie oferită de ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, pentru rezolvarea acestor probleme este creşterea directă a salariilor medicilor, aşa cum s-a procedat în alte ţări.

„Iordania, de exemplu, a avut o problemă cu plecarea medicilor în Arabia Saudită şi în ţările din Golf. La fel ca la noi, medicii plecau în ţări mai bogate. Se căutau mai ales medici cu experienţă de la 20 de ani în sus. Acestora, Iordania le-a mărit salariul de trei ori. La noi, se încearcă păstrarea medicilor în ţară prin salarizarea medicilor în funcţie de performanţă. De fapt, această prevedere există în noua lege a Sănătăţii, care se află în discuţii“, a declarat Raed Arafat în cadrul emisiunii „După 20 de ani“, de la PRO TV, de ieri.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări