Avalanșa de gânduri poate ucide. Terapeut: „Goliți-vă mintea! Ideile negative virusează creierul”

0
Publicat:

Zilnic, mintea noastră este asaltată de aproape 70.000 de gânduri, majoritatea negative. Ca să nu ne îmbolnăvim, e necesar să ne autoprogramăm ca să atingem starea în care mintea aproape că este golită de gânduri.

Avalanșa de gânduri ne poate face viața un coșmar FOTO arhivă Adevărul

Mulți dintre noi s-au obișnuit cu zgomotul mental, fie că vorbim de cel de la serviciu sau chiar cel din familie. Studiile științifice au arătat că avem între 60.000 și 70.000 de gânduri în fiecare zi, iar majoritatea sunt negative și sunt preluate de la alții.

În prezent, oboseala, depresia și anxietatea sunt cauzate exclusiv de avalanșa de gânduri. „Emoțiile sunt determinate mereu de gândurile pe care le avem. Cu cât un gând este păstrat mai mult, cu atât primește o cantitate mai mare de energie și apare posibilitatea ca el să se manifeste, să devină realitate”, explică psihologul Stelian Chivu.

Majoritatea gândurilor pe care le avem sunt de frecvență joasă, iar acest lucru se datorează programelor mentale, memelor (n.red. idei sau tipare comportamentale care se răspândesc prin imitație în cadrul unui grup social), manipulării și reclamelor pe care le ascultăm sau vizionăm. Gândurile sunt de mai multe feluri. De pildă, putem avea gânduri balast și gânduri repetitive, ambele la fel de toxice.

Fata a cărei minte repeta obsedant o poezie

„Am avut o pacientă care se îndrăgostise. Băiatul pe care îl iubea i-a scris o poezie și pentru că i-a plăcut foarte mult, o repeta încontinuu. Problema a apărut când s-au despărțit. Versurile i se repetau în minte fără voia ei, nu mai putea dormi și slăbise foarte mult. Am intervenit terapeutic și i-am șters acele programe care îi virusau mintea, iar acum este din nou bine”, povestește psihologul Stelian Chivu daunele pe care le pot provoca gândurile repetitive.

Creierul poate fi comparat cu un calculator. De altfel, acesta este considerat de specialiști un biocomputer, iar gândurile sunt programele pe care le instalăm în el. Important de reținut este că mintea noastră poate fi virusată de anumite gânduri, la fel ca și un calculator obișnuit.

„Dacă se întâmplă asta, este necesară devirusarea și instalarea unor noi programe pozitive. Așa cum nu pot rula mai multe programe în același timp, pentru că există riscul distrugerii computerului, în mod asemănător, avalanșa de gânduri suprasolicită sistemul nervos, iar dacă acesta se dereglează, sănătatea organismului este influențată profund”, ține să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Dacă presupunem că fiecare gând consumă „un kilogram” de energie, asta înseamnă că zilnic organismul trebuie să acopere mai bine de 60 de „tone” de energie. De aici provine epuizarea fizică, mentală și emoțională cu care mulți dintre noi se confruntă atunci când suntem prinși de avalanșa de gânduri.

Pași simpli pentru a ne recăpăta controlul asupra minții

Stelian Chivu recomandă ca aceia care nu reușesc să își controleze singuri gândurile să apeleze la un specialist. În cazul său, psihologul le stabilește pacienților care se confruntă cu această problemă un sistem personalizat cu care lucrează, iar rezultatele apar rapid.

O altă cale de vindecare sunt ieșirile în natură, care au darul de-a reduce simțitor avalanșa de gânduri cu care ne confruntăm.

„Conexiunea cu natura aduce pacea mentală, extrem de importantă pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică. Această abundență a gândurilor poate dispărea și prin instalarea stării de non-gând sau atingerea vidului mental, cum se numește în limbaj de specialitate”, mai spune psihologul Stelian Chivu.

Starea amintită poate fi obținută prin meditație, rugăciune sau diferite tehnici de concentrare, care necesită timp și răbdare pentru a-și arăta efectele.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile