Atenţie la deficitul de vitamina D iarna!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carenţa „vitaminei soarelui“ predispune la fracturi, la depresie şi la infecţii, iar în cazul copiilor determină rahitism şi chiar retard mintal.

În general, despre vitamina D se ştie că se sintetizează prin expunere la soare, iar insuficienţa ei în organism creşte riscul de osteroporoză. Însă rolul ei în organism este mult mai complex. „Această vitamină are un rol vital. Vitamina D poate fi considerată camionul care ia calciul din intestine şi-l transportă la nivelul oaselor", explică medicul de familie Cristian Sever Oană. Din păcate, în anotimpul rece, cele mai multe persoane au deficit de vitamina D, deoarece expunerea la soare se face foarte puţin.

Creşte riscul de fracturi

Circa 85% din cazurile de osteoporoză şi peste 90% din fracturi apar din cauza unei carenţe prelungite de vitamina D în organism. Pentru a preveni fragilizarea oaselor, organismul are nevoie zilnic de o cantitate de vitamina D cuprinsă între 1.000 şi 2.000 UI (unităţi internaţionale). Acest necesar poate fi acoperit prin simpla expunere la soare, timp de 15 minute, a mâinilor şi picioarelor. Deoarece în anotimpul rece contactul cu soarele este limitat, vitamina D se poate lua din alimente.

Surse importante de vitamina D sunt peştele (îndeosebi, somonul şi tonul), brânza, laptele fortifiat cu această vitamină, ouăle şi untul. Totuşi, în cazul persoanelor care suferă de osteoporoză, alimentele nu pot acoperi cantitatea necesară de vitamina D. Prin urmare, în cazul lor se recomandă suplimentele cu vitamina D. Deoarece acestea vin în completarea medicaţiei clasice, în prealabil, se recomandă avizul medicului. Aceleaşi recomandări sunt valabile şi în cazul bătrânilor, întrucât ei sunt cei mai vulnerabili la fracturi.

Ne lasă pradă depresiei uşoare

Firesc, în anotimpul rece, numărul persoanelor care suferă de depresie creşte. Potrivit medicilor, nu doar scurtarea zilelor favorizează această stare, ci şi lipsa vitaminei D din corp.

Medicul John Holick de la Universitatea din Bonn, Germania, afirmă că legătura dintre vitamina D şi depresie este condiţionată de activitatea enzimei hidroxilaza tirozină. Această enzimă favorizează creşterea nivelului de dopamină, un neurotransmiţător responsabil de starea de bine. Potrivit specialistului, lipsa vitaminei D este responsabilă numai de cazurile de depresie uşoară.

Vulnerabilizează sistemul imunitar

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă danezi de la Universitatea din Copenhaga  a arătat că persoanele care au carenţe de vitamina D sunt mai predispuse la diferite tipuri de infecţii virale şi bacteriene. Aceasta deoarece lipsa acestei vitamine încetineşte activitatea sistemului imunitar. „Dacă în corp nu există suficientă vitamina D, celulele T imunitare nu pot reacţiona în timp real pentru a anihila agenţii patogeni cu care venim în contact", explică profesor Carsten Geisler de la Departamentul Internaţional de Sănătate, Imunologie şi Microbiologie din Copenhaga.

Creează premisele apariţiei rahitismului

Potrivit specialiştilor americani de la Academia de Pediatrie, fiecare copil hrănit la sân trebuie să primească suplimentar 400 UI de vitamina D. În caz contrar, se creează premisele apariţiei rahitismului, o boală metabolică secundară unei tulburări de mineralizare a osului specifică perioadei de creştere. Această recomandare este valabilă numai în cazul copiilor hrăniţi natural, deoarece un litru de lapte matern conţine numai 25 UI de vitamina D.

"Vitamina D poate fi considerată camionul care ia calciul din intestine şi-l transportă la nivelul oaselor.''
Cristian Sever Oană medic de familie

Excesul pune inima în pericol

Este foarte important să nu luaţi suplimente cu vitamina D la întâmplare, deoarece riscaţi complicaţii cardiace. Potrivit unui studiu american realizat la Universitatea din Utah, persoanele care au un exces de vitamina D în sânge prezintă un risc de trei ori mai mare de a suferi de fibrilaţie atrială, o afecţiune care se manifestă prin bătăi rapide şi neregulate ale inimii. Această afecţiune este cu atât mai periculoasă la persoanele care suferă de boli cardiovasculare.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate