Analize înainte de a lua pilule contraceptive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile cu un nivel crescut al colesterolului ar trebui să evite anticoncepţionalele. Infecţia cu HPV şi antecedentele familiale de cancer mamar sau de tromboze contraindică tratamentele cu hormoni feminini.

De-a lungul timpului, de când a apărut pilula contraceptivă, au existat nenumărate studii şi controverse legate de siguranţa acestei metode de a preîntâmpina o sarcină nedorită pentru sănătatea femeii.

În prezent, specialiştii au ajuns la o concluzie comună: contraceptivele hormonale sunt sigure. Dar există o mare condiţie, şi anume ca femeia care le ia să fie perfect sănătoasă.

Aşadar, înainte de a începe un tratament cu anticoncepţionale orale sau cu alte tipuri de contraceptive hormonale, este necesară realizarea unui set de analize. „În primul rând, trebuie efectuate teste de coagulare, deoarece în cazul femeilor cu probleme de coagulare a sângelui există riscul ca anticoncepţionalele să crească riscul de tromboze.

De asemenea, trebuie testat metabolismul lipidic, iar dacă femeia are nivelul colesterolului şi al trigliceridelor mare, ar trebui să folosească metode contraceptive fără conţinut hormonal", recomandă medicul primar ginecolog Virginia Târlea, competenţă colposcopie, citodiagnostic şi oncoginecologie, de la Centrul Medical Sanador.

Antecedentele familiale, de luat în calcul

Chiar dacă pentru moment analizele indică o stare de sănătate bună, înainte de a lua contraceptive hormonale, mai trebuie evaluat un factor de risc, şi anume antecedentele familiale de cancer de sân sau de tromboze. Pe un fond genetic care le predispune pe femei la astfel de afecţiuni, administrarea anticoncepţionalelor orale sau a altor tipuri de contraceptive hormonale poate creşte riscul acestor boli.

Profilul hormonal, necesar

„Mai ales în cazul adolescentelor şi în cel al femeilor tinere, este bine să se prescrie anticoncepţionale microdozate, adică să aibă un nivel redus de hormoni estrogeni", precizează medicul Virginia Târlea.

Indiferent de vârsta femeii, înainte de a lua anticoncepţionale, este bină să realizeze şi un profil hormonal, pentru ca medicul să recomande pilule cu un nivel potrivit de hormoni. În cazul în care nu se realizează dozările hormonale, există riscul ca anticoncepţionalele indicate de medic să nu se potrivească cu profilul femeii.

„Dacă apar sângerări în timpul administrării anticoncepţionalelor ar putea fi un semn că nivelul hormonal al pilulelor respective este mai mic decât nivelul hormonal anterior al femeii. Prin urmare, trebuie administrate contraceptive mai puternice", menţionează medicul. Faptul că apar sângerări nu înseamnă însă că anticoncepţionalele respective nu oferă o protecţie suficientă.

Inelul vaginal, pentru femeile cu boli hepatice

O altă condiţie pentru a lua în siguranţă anticoncepţionale orale este ca femeia să nu sufere de probleme hepatice.

„Contraceptivele orale se metabolizează în ficat, de aceea, sunt contraindicate în caz de hepatite ori de alte boli hepatice existente sau în antecedente. Persoanele cu tulburări hepatice pot recurge la inelul vaginal care are un nivel redus de hormoni şi care nu afectează în niciun fel ficatul", recomandă medicul Virginia Târlea. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare