Alzheimer: cele șapte semne prevestitoare ale cumplitei boli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un actor renumit a anunțat că va lua o pauză de la carieră după ce a aflat că are un risc ridicat de Alzheimer. Este vorba despre Chris Hemsworth, care s-a remarcat în rolul "Thor", din seria filmelor Marvel.

FOTO Shutterstock

Actorul, în vârstă de 39 de ani, şi-a făcut testul în cadrul unui film documentar care explorează secretele longevităţii. Astfel a aflat că a moştenit două copii ale genei ApoE4 de la ambii părinţi, relatează harpersbazaar.com. Acest lucru înseamnă că actorul are un risc de 10 ori mai mare să facă Alzheimer decât o persoană care nu are varianta dublă a genelor.

"Nu e ca şi cum mi-aş da demisia", a declarat actorul pentru Vanity Fair, adăugând, însă, că vestea "a declanşat ceva în mine şi m-a făcut să vreau să fac o pauză. Paşii necesari pentru prevenţia Alzheimer îţi afectează toată viaţa. Este vorba despre felul în care îţi gestionezi somnul, nivelul de stres, despre nutriţie, mişcare, fitness. Sunt nişte unelte pe care trebuie să le foloseşti în mod constant". Actorul a povestit că, iniţial, rezultatul testului ar fi trebui să fie anunţat în faţa camerelor, pentru ca reacţia sa să fie surprinsă "în direct".

Se va stabili în Australia

 Însă creatorul documentarului, regizorul Darren Aronofsky, care a văzut rezultatul înainte, a preferat să i-l comunice în privat. Lui Hemsworth i s-a dat şi opţiunea ca rezultatul să fie ţinut secret, însă actorul a preferat să îl facă public, pentru ca oamenii să înţeleagă importanţa prevenţiei în cazul unei astfel de maladii. Hemsworth a confirmat şi că bunicul său are Alzheimer, în prezent. Actorul a adăugat că în viitorul apropiat îşi va respecta angajamentele de promovare a două filme, iar apoi se va stabili în Australia "pentru o bună bucată de timp" alături de partenera sa şi cei trei copii.

„Memoria i s-a şters complet”

Cei mai mulți dintre noi cunosc pe cineva care trăiește cu demență sau au o legătură cu cineva care pierde un membru al familiei din cauza acesteia. "Răposata mea bunică, prima persoană care m-a ținut în brațe când m-am născut, în cele din urmă mi-a uitat numele din cauza Alzheimer. Memoria i s-a șters complet, la fel ca aceea a unui computer care este șters de date personale. Este o boală pe care eu și familia mamei trebuie să o luăm în considerare și să o monitorizăm cu atenție, pe măsură ce îmbătrânim. Ideea că nu voi putea să-mi amintesc de viața pe care am experimentat-o este, probabil, cea mai mare teamă a mea,", a spus actorul.

În timp ce studiul american din 2021 spune că „moștenirea ApoE4 nu înseamnă că o persoană va dezvolta cu siguranță boala”, doar 25% din populație are o copie a genei, doar 2 până la 3% le au pe ambele, precum Hemsworth.

Mutația particulară este, de asemenea, asociată cu demența cu debut precoce, care poate începe încă de la vârsta de 30 de ani.

Care sunt primele simptome

În timp ce simptomele pot varia de la o persoană la alta, un lucru este sigur: Alzheimer este o boală terminală și care, din păcate, se deteriorează în timp.

Conform Dementia Australia, cele mai frecvente simptome ale Alzheimer includ:

1. Spune în mod repetat același lucru

2. Conversația de zi cu zi este vagă, uneori incoerentă

3. Pierderea memoriei pe termen scurt, în special amintirea evenimentelor recente

4. Modificări ale personalității, comportamentului și dispoziției

5. Uită prietenii apropiați sau rudele, nu recunoaște locurile familiare

6. Dificultăți de limbaj și înțelegere, cum ar fi găsirea cuvântului potrivit

7. Schimbări în capacitatea de a planifica, de a rezolva probleme, de a organiza și de a gândi logic

Adesea, cineva care se confruntă cu simptome poate fi incapabil să recunoască o schimbare la propria persoană și se poate simți inconfortabil atunci când i se amintește. Abilitățile unei persoane pot fluctua pe parcursul săptămânii și, uneori, în timpul zilei și se pot înrăutăți în perioade de stres, oboseală sau probleme de sănătate.

Pe măsură ce boala Alzheimer avansează, persoana diagnosticată poate necesita îngrijire permanentă din cauza incapacității de a comunica, posibile convulsii, pierderi severe de memorie, dezorientare, dificultăți de înghițire sau de mers. Institutul Australian de Sănătate și Bunăstare spune că supraviețuire unui pacient cu Alzheimer este afectat[ de vârstă, sex și severitatea diagnosticului, printre alți factori.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”