Articol publicitar

Afecțiunea gravă care se manifestă prin picioare reci și durere la mers

Publicat:

Boala arterială periferică, manifestată mai frecvent la nivelul picioarelor, este o afecțiune care apare atunci când țesuturile nu mai sunt bine vascularizate, din cauza reducerii fluxului de sânge. Circulația este afectată din cauza depunerii de plăci de aterom pe peretele vascular, producând, în timp, o îngustare a diametrului vasului de sânge. Nediagnosticată și netratată corespunzător, boala arterială periferică poate avea consecințe dintre cele mai severe, ajungându-se chiar la necroză și la amputație.

Cu un astfel de diagnostic sever s-a confruntat mult timp și Adrian, care, în ciuda tuturor tratamentelor urmate, nu a reușit să își salveze piciorul stâng, grav afectat de boală. Decizia de a-i amputa piciorul a fost luată de medici pentru a evita riscul unei septicemii, după ce vasul de sânge a fost obstrucționat complet.

Această experiență traumatizantă i-a schimbat pacientului modul de a privi lucrurile, iar prioritatea lui a devenit salvarea celuilalt picior. Așa a ajuns la Spitalul Clinic SANADOR, cu ambulanța, pentru că nu se mai putea deplasa. Aici, Adrian a primit recomandare pentru efectuarea unei intervenții minim invazive, endovasculare, pentru distrugerea plăcilor de aterom calcificate prin interiorul vasului de sânge.

Procedura terapeutică a fost realizată de Dr. Andrada Bogdan, medic specialist Cardiologie, cu supraspecializare în cardiologie intervențională. Intervenția a durat trei ore și jumătate și, deși a avut grad ridicat de dificultate, a decurs fără probleme și s-a încheiat cu succes. Astfel, pacientul a reușit să își simtă piciorul complet cald, după foarte mult timp.

„Doamna doctor Bogdan mi-a zis: <<Am reușit! Am spart betoane!>> și am înțeles tot. Am apreciat abnegația, profesionalismul doamnei doctor, apropierea de pacient. Consider că ce a făcut cu mine este cel puțin material pentru o comunicare științifică, dacă nu chiar pentru un doctorat”, își amintește pacientul.

Boala arterială periferică are ca simptom specific claudicația, care se manifestă prin disconfort, crampe sau durere în piciorul afectat, senzații care se agravează în timpul mersului. De asemenea, pacienții care suferă de această afecțiune își simt picioarele reci, pot observa cianoză sau paloare la nivelul tegumentului și pot dezvolta răni care se vindecă foarte greu.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții diagnosticați cu boală arterială periferică beneficiază de proceduri avansate de cardiologie intervențională. Tratamentul endovascular este realizat în condiții de maximă siguranță, de medici supraspecializați, cu ajutorul unora dintre cele mai moderne echipamente medicale. Pentru realizarea acestor intervenții minim invazive, care oferă multiple beneficii pentru pacienți – incizii de mici dimensiuni, riscuri reduse, spitalizare de scurtă durată, recuperare rapidă – Spitalul Clinic SANADOR are în dotare două angiografe performante Philips Azurion 7, de ultimă generație.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie