Adicția și toxicologia vor fi studiate la Universitatea de Medicină din Timișoara

0
Publicat:

Printr-o voce autorizată, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a anunțat că își mărește oferta domeniilor de formare profesională și că, între altele, va înființa Facultatea de Asistență Medicală Generală. 

Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara

Apar, de asemenea, și alte noi programe de studiu, ca răspuns la tendințele actuale în domeniu.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, Octavian Crețu, a vorbit pentru expressdebanat.ro despre înființarea celei de-a patra facultăți în cadrul universității, după Medicină Generală, Farmacie și Medicină Dentară. „Din Facultatea de Medicină se vor desprinde programele de studiu de asistență medicală generală, balneo-fiziokinetoterapie, nutriție, cosmetică, igieniștii, tehnica dentară și vom înființa și alte programe de studii care sunt cerute de piață, anume asistent comunitar și îngrijiri paleative, ați văzut câtă nevoie e nevoie de astfel de calificări în așezămintele pentru persoane vârstnice, pentru persoane cu dizabilități unde trebuie să fie persoane calificate ca să beneficieze de o îngrijire de calitate. (…) Dacă nu s-ar înființa aceasta a patra facultate, Facultatea de Medicină în forma actuală plus încă patru programe de studiu pe care le dezvoltăm, ar depăși o universitate de nivel mediu, ceea ce și din punct de vedere organizatoric ar fi ceva greu de gestionat. În plus, dezvoltând extensia în prezent la Deva unde vom avea o mare bază universitară, va fi nevoie să facem această splitare a Facultății de Medicină, atât din punct de vedere organizatoric, cât și al pregătirii studenților”, a declarat rectorul Universității de Medicină din Timișoara.

Alte noi programe de studiu sunt în pregătire, a mai spus Octavian Crețu. „Aici ne gândim și la tehnician de toxicologie și medicina adicțiilor, vedeți ce probleme mari sunt cu tot felul de tulburări care apar la tineri, în special prin consumul de droguri, alcool. Va fi, de asemenea, înființat și un program de studiu cerut de forurile de acreditare internațională, cu care adevărul e că noi nu prea eram obișnuiți, anume tehnician de terapii alternative și complementare. Încercăm să ne aliniem și noi la standardele internaționale”, a explicat Octavian Crețu.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”