Adevărul Live: Cele mai eficiente soluţii antiîmbătrânire recomandate de specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârsta cronologică şi cea biologică sunt două lucruri total diferite în cazul unora dintre noi. Degeaba buletinul arată că un om are 30 de ani, dacă pielea, plămânii, inima şi chiar creierul lui sunt îmbătrânite prematur de o varietate de factori. Medicii invitaţi miercuri la Adevărul Live ne-au oferit soluţiile dovedite ştiinţific pentru a rămâne tineri cât mai mult timp.


Procesul de îmbătrânire a pielii şi nu numai începe undeva în jurul vârstei de 25 de ani, arată studiile. Aşadar, încă din această etapă a vieţii trebuie să luăm măsuri pentru a încetini cât mai mult deteriorarea celulară. Potrivit cercetătorilor, deteriorarea celulară este normală într-o oarecare măsură (moartea celulară programată), genele având o pondere de o treime în procesul de îmbătrânire. Pentru restul de două treimi este de vină stilul de viaţă haotic. 

Adrian Stănescu, medic primar geriatrie şi gerontologie, ne-a dezvăluit cele mai noi descoperiri în materie de soluţii antiaging. De asemenea, medicul dermatolog Mihaela Leventer ne-a lămurit cât de eficiente sunt cremele antirid, ce ingrediente trebuie să conţină acestea şi de la ce vârstă ar trebui să ne preocupe măsurile de menţinere a tinereţii tenului şi numai, iar medicul nutriţionist comportamental Anamaria Iulian ne-a oferit câteva trucuri legate de dieta antiaging. 


Cele mai importante declaraţii:

Până la ce vârstă este programat organismul uman să trăiască?

„Dacă omul ar trăi într-un mediu ideal, el ar putea supravieţui până la vârsta de 170 de ani. Speranţa de viaţă este influenţată de bagajul genetic, dar şi de regimurile alimentare urmate. Îmbătrânirea este un proces fiziologic şi nu patologic, iar soluţiile antiîmbătrânire vin şi de la medicii nutriţionişti, dar şi de la dermatologi“, susţine Adrian Stănescu, medic primar geriatrie şi gerontologie.

„Există două mecanisme care pot încetini îmbătrânirea: modificarea ADN-ului uman şi influenţarea radicalilor liberi (molecule instabile extrem de toxice, care se formează sub influenţa  stresului, pesticidelor, poluării mediului înconjurător -  n.r.). Pentru a funcţiona, noi, oamenii trebuie să consumăm, să producem energie, proces în urma căruia apar şi deşeurile în organism. Cum putem reduce activitatea acestor substanţe din organism? Prin consumul de fructe şi legume ce conţin cantităţi importante de antioxidanţi, asemenea roşiior“, completează specialistul.

Când începem, de fapt, să îmbătrânim?

„Îmbătrânirea începe din perioada embrională, adică din perioada fetală. Medicina anti-aging, a cărei valoare peste Ocean atinge 50 de miliarde de dolari, a încercat să găsească tot felul de soluţii, dar, poate cea mai eficientă metodă este «Long active life» - o viaţă energică, plină de activităţi. George Emil Palade s-a stins din viaţă la 95 de ani şi a fost profesor universitar până cu câteva săptămâni înainte de moarte“, declară specialistul.

Mai mult, după spusele cercetătorilor activitatea cognitivă intensă poate să prelungească viaţa omului. Poate, tocmai de aceea cei mai mulţi dintre laureaţii Premiilor Nobel au trăit până la 70, 80 de ani.

Cele mai eficiente soluţii antiîmbătrânire recomandate de specialişti

Cum îmbătrânesc românii?

„Există deja o pătură de oameni care au ales să trăiască sănătos la noi în ţară. Din păcate, sunt destul de puţini. Totuşi, în ultimii zece ani, observăm o reorientare spre un regim alimentar mai cumpătat, dar, cu siguranţă, românii mai au de lucru“, argumentează Adrian Stănescu. „Restricţia calorică poate fi catalogată şi ea drept o metodă anti-aging, pentru că o alimentaţie mai săracă înseamnă mai puţină energie şi, deci mai puţini radicali liberi“, completează el.

Prin intermediul unei intervenţii telefonice, şi medicul Mihaela Leventer a sesizat vârsta la care apar primele semne ale îmbătrânirii.

„Pielea capătă un aspect inestetic la femei în prejma menopauzei, în timp ce la bărbaţi aceste fenomen are loc la 40, respective 50 de ani. Pe lângă apariţia ridurilor, oamenii se confruntă şi cu lipsa de tonus. Îmbătrânirea este cu atât mai evidentă cu cât aceştia se expun la soare pe durata întregii vieţi şi fumează“, argumentează cadrul medical specializat.

După spusele specialistei, deshidratarea, expunerea excesivă la soare, fumatul şi programul haotic de odihnă pot afecta elasticitatea pielii. Însă, există unele creme şi soluţii care ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi la producerea de noi celule. Cremele hidratante, ce conţin vitaminele A, E şi C, sunt o metodă eficientă în acest sens.

La ce vârstă vin femeile la medic pentru „a-şi reconstrui“ chipul?

„O femeie are dreptul să ceară o procedură cosmetică de la 18 ani. Iar, în ceea ce le priveşte pe persoanele care au o problemă la nivelul structurii cutanate, aici nu se ţine cont de vârstă. Multe apelează şi toxina botulinică. Noi oprim timpul şi nu putem genera tinereţe fără bătrâneţe, dar putem asigura pacientele de un aspect al pielii vizibil mai frumos“, susţine Mihaela Leventer. 

La ce vârstă ar trebui aplicate cremele antiaging?

„Eu recomand produsele hidratante la vârsta de 20 de ani. Cremele antiîmbătrânire, laolaltă cu loţiunile de noapte, ar trebui folosite abia după 40 de ani“, susţine Leventer.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut