Acarienii agravează alergiile de sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Draperiile şi tapiţeriile trebuie curăţate cu aspiratorul cu aburi

După alergia la polen, cea la acarieni şi la praf sunt cele mai întâlnite tipuri de reacţii exagerate din partea sistemului imunitar, arată datele statistice.

De altfel, mai ales în această perioadă, când nivelul crescut de factori alergeni din aer ne face şi mai vulnerabili decât în restul anului, trebuie să reducem la minimum măcar cantitatea de praf şi de acarieni din casă.

„Acarienii sunt mici «păianjeni» microscopici, rude cu scabia (râia), dar care trăiesc în praful din casă, în puf, în pene, dar şi în lâna animalelor. Ei pot pătrunde în piele, sub scuame (porţiuni uscate ale pielii) sau chiar la rădăcina firelor de păr", explică profesorul doctor Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Clinica Roderma din Iaşi.

Potrivit specialiştilor, este imposibil să reducem la zero expunerea la acarieni. Oricât de riguros am curăţa casa, ei nu dispar niciodată definitiv. Un gram de praf poate conţine până la 500 de „vietăţi". Iar fiecare femelă depune între 25 şi 50 de ouă la fiecare trei săptămâni.

Eliminaţi umezeala!

O dovadă a faptului că nivelul de praf şi de acarieni este crescut o reprezintă persistenţa sau chiar agravarea simptomelor de alergie la polen, care ar trebui să se atenueze atunci când petrecem mult timp în casă. „Strănutul, mâncărimile de nas, de ochi, nasul înfundat sau care curge sunt manifestările sugestive care trebuie să ne determine să luăm măsuri", ne sfătuieşte medicul primar alergolog Camelia Berghea de la Spitalul „Al. Obregia" din Bucureşti.

Nivelul crescut de umezeală din casă este principalul factor care favorizează multiplicarea acarienilor. Pentru a-l combate, aerisiţi zilnic şi, dacă este cazul, folosiţi dezumidificatoare. Un alt truc pentru reducerea umidităţii este să evitaţi uscarea rufelor în casă. În plus, acarienii mor la temperaturi extreme. Astfel, se pot folosi aspiratoare cu aburi pentru a curăţa toate suprafeţele (covoare, podele, pereţi, perdele şi tapiţerii).

„De asemenea, pernele, carpetele pufoase şi jucăriile de pluş se pot introduce din când în când la congelator sau în lada frigorifică. Este bine ca persoanele cu predispoziţie alergică să folosească lenjerie, perne şi pilote antiacarieni", precizează prof. dr. Anca Zbranca.

Unii dintre ei trăiesc pe pleoape

Tot o categorie de acarieni se găseşte pe firele de păr din sprâncene şi pe genele unei jumătăţi din populaţie. Aceste „vietăţi", numite Demodex, se pot înmulţi necontrolat la nivelul pleoapelor şi pot provoca manifestări similare celor date de sindromul de ochi uscat: mâncărimi şi usturimi oculare, care uneori afectează vederea.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare