6 moduri „simple“ prin care să eviţi moartea înainte de vreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu e niciun secret că unele dintre obiceiurile noastre nesănătoase ne conduc spre o moarte prematură. Din această cauză, Organizaţia Naţiunilor Unite a calculat exact câte vieţi pot fi salvate dacă începem să urmăm câteva sfaturi simple date de specialişti.

Din cauza atâtor decese cauzate direct de alegerile nesănătoase pe care le facem, liderii mondiali au stabilit drept scop scăderea numărului cu 25% până în 2025. Prin adoptarea a doar şase strategii simple şi arhicunoscute, se pot salva 37 de milioane de vieţi până în 2025. Iată cum speră specialiştii să îndeplinească această cifră: 

1. Interzicerea fumatului

Adunarea Generală a ONU şi-a stabilit drept scop reducerea fumatului cu 30% peste tot în lume, până în 2025. Deja, naţiunile dezvoltate au adoptat interzicerea fumatului în spaţiul public şi au instituit impozite pe tutun care au ajutat la scăderea numărului persoanelor care fumează, deşi rezidenţii statelor cu venituri mai mici continuă să fumeze excesiv.

2. Limitarea excesului de băuturi alcoolice

Deşi cantităţi moderate de alcool au fost considerate ca având anumite beneficii pentru sănătate, exagerarea consumului de alcool creşte riscul de anumite tipuri de cancer şi de boli de ficat, contribuind şi la hipertensiune. Educarea populaţiei despre riscul alcoolului în exces, dar şi instituirea taxelor pe băuturile alcoolice au fost destul de eficiente în scăderea abuzurilor de alcool.

3. Reducerea cantităţii de sare din dietă

Dietele bogate în sare cresc tensiunea sanguină şi contribuie la bolile de inimă şi la atacurile cerebrale. În multe ţări dezvoltate oamenii mănâncă de câteva ori mai mult cantitatea de sare de care are nevoie organismul lor. Promovarea alternativelor, cum ar fi acidul citric din lămâi, pentru satisfacerea nevoii de sare, poate ajuta la reducerea consumului la nivel mondial.

4. Tensiunea la control!

Lipsa exerciţiilor fizice şi consumul exagerat de sare contribuie la hipertensiune, tulburare care poate conduce la atac cerebral sau la boli de inimă. Monitorizarea tensiunii sanguine prin testări regulate şi tratarea nivelurilor mari înregistrate cu ajutorul unor schimbări în dietă şi al exerciţiilor fizice, sau al medicamentelor dacă este necesar, sunt cele mai eficiente metode de a combate acest factor de risc.

5. Ţinerea sub control a diabetului

Strâns legat de epidemia de obezitate care afectează acum şi naţiunile dezvoltate în aceeaşi măsură ca pe cele în curs de dezvoltare, diabetul poate creşte riscul de boli de inimă, de rinichi sau alte boli care scurtează durata vieţii. Studiile au demonstrat că schimbări în stilul de viaţă, inclusiv dietele sănătoase şi sărace în zahăr sau exerciţiile fizice, pot fi la fel de eficiente ca medicamentele în ţinerea sub control a glicemiei.

6. Reducerea obezităţii

Numărul în creştere al persoanelor obeze este asociat cu o mulţime de factori, de la alimentele procesate şi pline de calorii, până la adoptarea unui stil de viaţă sedentar. Doar această ţintă, cea a obezităţii, poate avea efecte benefice pe termen lung prin scăderea numărului de boli cronice, cum sunt cele de inimă, diabetul sau hipertensiunea. Campaniile publice scot deja în evidenţă conţinutul crescut de calorii din alimentele „fast-food“ sau din cele procesate, iar programele care oferă accesul la fructe şi legume proaspete, inclusiv în şcoli, pot fi de o importanţă capitală în combaterea epidemiei mondiale de obezitate.


Citeşte şi:

Cea mai încurajatoare promisiune medicală de anul acesta: vindecarea cu succes a hepatitei C

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat primul ghid de tratament al hepatitei C, infecţia care reprezintă o problemă majoră de sănătate în România. Lansarea ghidului coincide cu lansarea unor tratamente mult mai eficiente şi mai sigure decât cele de până acum şi cu publicarea unor studii clinice revoluţionare.

Somnul insuficient - cauză a obezităţii pentru copiii săraci

Copiii care provin din familii cu venituri modeste şi care dorm insuficient în timpul nopţii pot avea un risc de obezitate mai mare, sugerează un nou studiu.

Lupta mondială împotriva zahărului a început. Reguli mai stricte din partea OMS

Principalul vinovat pentru numărul mare de cazuri de obezitate şi cel de carii dentare la nivel mondial este considerat astăzi zahărul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un ghid pentru reducerea la jumătate a consumului de zahăr în toată lumea.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată