26 de spitale au fost afectate de atacul cibernetic. Majoritatea și-au reluat activitatea

0
Publicat:

Ministrul Sănătății a transmis că majoritatea unităților medicale și-au reluat activitatea după atacul cibernetic de la începutul săptămânii. În total, 26 de unități medicale au fost afectate, 24 de stat și două private. 

Majoritatea spitalelor și-au reluat activitatea după atacul cibernetic - Foto Arhiva

În marea majoritate şi-au reluat activitatea. În total au fost 26 de unităţi sanitare, dintre care 24 publice şi două private mai mici. Din datele pe care le avem de la Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică, am discutat chiar acum, înţeleg că majoritatea au reluat activitatea", a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, potrivit Agerpres. 

Ministrul subliniază că acest fel de atacuri ar trebui prevenite.  

Cred că cel mai important lucru este să încercăm să prevenim astfel de consecinţe pe viitor. După cum ştiţi, compania Bit Defender a oferit astfel de soluţii gratuit pentru un an de zile, dar până într-un an de zile digitalizarea pe care o realizăm în sistemul de sănătate, care include şi spitalele şi direcţiile de sănătate publică şi bineînţeles trebuie să includă şi Casa Naţională de Sănătate Publică, sper să ne ofere soluţii care să minimalizeze astfel de consecinţe", a precizat ministrul Sănătăţii. 

Reamintim că mai multe spitale din toată țara au fost direct vizate de un atac cibernetic al hakerilor, la începutul săptămânii, iar alte 79 de spitale au fost deconectate de la internet, pentru a se analiza dacă au fost afectate sau nu. Sistemul Hipocrate, utilizat de mai mult de o sută de spitale din România, care permite medicilor să introducă datele pacienților pentru a fi generate buletine unice de analize pentru fiecare pacient și unde sunt introduse și informații contabile ale spitalelor, a fost atacat cu un virus de tip ransomware. Hackerii au cerut o  răscumpărare de 3,5 Bitcoin, adică circa 157.000 de euro, însă DNSC recomandă să nu fie luată legătura cu atacatorii, iar răscumpărarea să nu fie plătită. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS