Noul Papă a fost ales. Cum este văzut evenimentul pe reţelele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au apărut deja mesajele ironice despre alegerea Papei pe Twitter.

Noul Papă a fost ales de cardinali. Urmează să fie anunţat, dar oamenii deja şi-au tranmis gândurile pe reţelele sociale. Cele mai multe mesaje sunt însă în cheie ironică.

Noul Papă a fost ales oficial la Vatican. După plecarea lui Benedict al XVI-lea, credincioşii catolici îşi vor cunoaşte noul conducător spiritual. Totuşi, unii oameni au vrut puţin din popularitatea acestui moment şi şi-au transmis gândurile pe Twitter sub hashtag-ul #pope.

Unii oameni transmit direct din Piaţa San Pietro, alţii doar fac glume pe măsură ce află mai multe detalii despre noul Papă. Un utilizator de Twitter nu a pierdut din vedere că Barack Obama s-ar putea bucura de un coleg negru (Vatican are şi preşedinte în persoana Papei). Alt utilizator indică faptul că cei din jurul Papei s-ar putea să aibă dificultăţi cu înveşmântarea noul Papă.

Noul Papă a fost ales şi The Onion, o sursă de ştiri ironice şi false, a venit cu o glumă care face referire la cazurile de abuzuri sexuale asupra minorilor speculate despre unii reprezentanţi ai Bisericii Catolice. 

Moise e puţin trist, el n-a fost ales cum a fost ales noul Papă. Desigur, e vorba de un cont fals.

„Preţuri mari, monşer!“, ar spune această domnişoară.

Cineva spune că n-ar ieşi, dacă ar fi noul Papă ales.

Lista cardinalilor favoriţi în cursa de la Vatican. Se regăseşte noul Papă printre ei?

Biserica şi bunele puneri în scenă ale alegerii unui nou Papă.

Pentru cei interesaţi de ştiri reale, acest utilizator spune multe. Garda elveţiană a început ritualul său şi lumea e tot mai entuziasmată.

Noul Papă a fost ales, dar costumaţia a fost?