Vremea se încălzește spectaculos. Unde se vor înregistra 27 de grade Celsius

0
Publicat:

 După vremea capricioasă și rece din ultima perioadă, meteorologii anunță temperaturi în creștere, în special în sudul țării, unde mercurul din termometre va urca la 26 de grade Celsius. Totuși, nu scăpăm de vânt, care va fi prezent în aproape toată țara.

Temperaturile vor crește cu 1-2 grade Celsius. FOTO 123 RF (Arhivă)

În următoarele zile vom avea o creștere a temperaturii cu 1°C-2°C de la o zi la alta, astfel încât duminică vom ajunge pe partea de sud a țării la temperaturi de 26, posibil chiar 27°C inclusiv în zona Capitalei. 

Dar sâmbătă și duminică vor fi temperaturi foarte ridicate pentru sfârșitul lunii martie, în toate zonele țării. Maximele de peste 20°C vor fi frecvente și există probabilitatea ca și săptămâna viitoare să ne aducă temperaturi peste normal. În același timp așteptăm să apară din nou și precipitațiile. De mâine noapte aria ploilor se va extinde, va cuprinde joi toate regiunile țării. La munte, pe crestele cele mai înalte, mai este încă posibil să mai ningă și va fi și o vreme cu destul de mult vânt, cam peste tot în țară.

Este de altfel tot un semnal. Aceste intensificări ale vântului sunt tot semnalul schimbării pe care o traversăm acum, o încălzire care categoric ne arată că ne apropiem de mijlocul primăverii", a anunțat Florinela Georgescu, director executiv al ANM, la Antena 3 CNN. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă