Vremea joi, 3 aprilie. Cu cât scad temperaturile

0
0
Publicat:

Temperaturile vor scădea ușor joi. Maximele se vor încadra între 8 şi 19 grade. Meteorologii anunță ploi, iar la altitudini înalte, chiar lapoviţă şi ninsori.

Local, va ploua. FOTO Shutterstock

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea zonelor, potrivit Observatornews.ro.

Cerul se va înnora temporar. În zona montanã, sunt așteptate averse. La fel se va întâmpla, local, și în Banat, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi doar izolat în rest.

La munte, la altitudini ridicate vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare.

Vântul va bate slab şi moderat, fiind așteptate uşoare intensificãri mai ales în est şi sud-est.

Maximele termice se vor încadra între 8 şi 19 grade, iar minimele, între 3 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, se va semnala și ceaţã, pe alocuri.

Potrivit estimărilor meteorologice, presiunea atmosferică va crește ușor.

Vremea în Bucureşti 

În Capitală, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru prima decadã a lunii aprilie. Vor fi înnorãri, iar trecãtor vor cădea averse slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat. Maximele zilei se vor situa în jurul valorii de 16 grade, iar minimele, între  6 și 8 grade.

Și în București, presiunea atmosferică va fi în ușoară creștere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist