Un ciclon polar periculos ajunge în România. Unde va ninge

0
Publicat:

Un nou episod de iarnă lovește România. Un ciclon polar aduce ploi, ninsori și frig în toate regiunile. Regimul de temperaturi va fi scăzut, cu maxime care nu vor depăși 5-6 grade Celsius, cel mult posibil spre 8- 9 grade în zona litoralului, anunță meteorologii.

Va ninge și în București FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Așa cum arată și informarea meteorologică până la sfârșitul acestei săptămâni, dar cu siguranță cel puțin până la finele primei decade din luna decembrie, consemnăm fenomene de iarnă și un regim de temperaturi în special în zonele centrale și nordice, ușor mai coborât și apropiat de normalul termic în restul teritoriului", a spus Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) la Antena 3 CNN. 

Specialistul anunță că se vor înregistra fenomene de iarnă specifice datei din calendar și vorbim aici de precipitații în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă vor predomina ninsorile și se va depune și strat de zăpadă, dar în același timp vor fi precipitații și în restul teritoriului. De asemenea, sunt posibile ninsori și în București.

Ploi, lapoviță și depuneri de polei

Joi, 7 decembrie, vremea va fi predominant închisă, iar îndeosebi în estul și sud-estul țării, valorile termice diurne se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice acestei date. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -1 și 5 grade, cu cele mai scăzute valori în jumătatea de nord a Moldovei, iar cele minime se vor situa între -4 și 2 grade. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în zonele de munte și în cea mai mare parte a Moldovei, unde se va depune strat nou de zăpadă, mixte în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, precum și în zona deluroasă din Banat și Crișana și mai ales ploi și lapoviță în rest. Izolat vor fi condiții pentru depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului, ce vor atinge viteze de până la 40…50 km/h pe litoral. Pe arii restrânse se va forma ceață.

În București, valorile termice vor scădea față de ziua precedentă, astfel că temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații mixte, apoi seara și noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat.

Ninsori în Bărăgan

Vineri, 8 decembrie, se face și mai frig. Vremea va fi rece pentru această dată în Moldova, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii decembrie. Cerul va fi mai mult noros. Pe parcursul zilei, doar pe spații mici îndeosebi în sudul Transilvaniei și al Crișanei, în Banat, Muntenia și Oltenia vor fi precipitații slabe mixte; începând de seara, aria precipitațiilor se va extinde în sud-estul teritoriului și se vor semnala ninsori sau lapoviță în Bărăgan și sudul Moldovei și în Dobrogea, iar pe litoral și în deltă predominant ploi. Izolat vor mai fi condiții de polei.

La munte, conform ANM; pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în regiunile sud-estice unde vor fi viteze în general de 45…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 6 grade, iar cele minime între -7 și 0 grade, ușor mai ridicate pe litoral până spre 1…2 grade. Mai ales noaptea, local în vest și centru și izolat în rest, se va forma ceață.

În Capitală, trecător vor mai fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum