Temperaturi maxime generoase de Paşte, dar vremea va fi instabilă. Unde va fi cel mai cald

0
Publicat:

Vremea va fi, în general, instabilă în perioada Paştelui, însă valorile termice maxime vor fi generoase şi vor ajunge chiar şi la 22 de grade Celsius, a declarat, vineri, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Raul Ilea.

Vreme caldă de Paște FOTO Shutterstock

  "La nivel general, în ceea ce priveşte valorile de temperatură, în această perioadă minimele termice se vor încadra între -1 grad, în estul Transilvaniei, şi 11 grade pe Litoral, iar în Bucureşti vor fi 6 grade. Pentru ziua de mâine, sâmbătă, vom avea o vreme caldă la nivelul întregii ţări în partea de sud şi est, cu maxime între 12 şi 22 de grade şi minime între -1 grad şi 11 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate în rest, cu descărcări electrice local în nord, centru, vest şi, izolat, în rest", a spus Ilea.

Acesta a precizat, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va avea caracteristici normale pentru această perioadă.

"În ziua de Paşti, vreme normală din punct de vedere termic în toată ţara, cu maxime între 13 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în nord-vest, şi minime între 5 şi 10 grade. Din acest punct de vedere, vremea va fi şi instabilă, în sensul de temporar accentuată, în vest, centru şi nord, local în sud-est. Noaptea, şi în rest, pe alocuri", a precizat specialistul.

Potrivit sursei citate, luni şi marţi, caracteristicile termice vremii vor fi similare cu cele din weekend, în general cu instabilitate atmosferică, dar apropiate de normalul perioadei.   

Averse și descărcări electrice

Vineri, 14 aprilie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în ţară, vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, exceptând regiunile sud-vestice și vestice, unde ziua valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent și mai mici decât mediile climatologice multianuale.

"Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, pe arii relativ extinse averse și descărcări electrice, în prima parte a zilei în Banat, Crișana, Oltenia, precum și în vestul și sud-vestul Transilvaniei, apoi și în celelalte regiuni. Pe suprafețe mici, în sudul și centrul teritoriului, vor fi vijelii și căderi de grindină. Izolat cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1600 m, trecător, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare și măzăriche. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări ziua, în special pe crestele Carpaților Meridionali, unde la rafală se vor depăși viteze de 80-90 km/h, dar și în sud și în vest, mai ales asociat averselor și pentru scurt timp, cu rafale de peste 60-70 km/h", anunță ANM.  

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 23 grade Celsius, iar cele minime între 2 și 12 grade Celsius. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici, va fi ceață.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete