Prognoza meteo, vineri, 14 iunie. Vremea rămâne instabilă

0
Publicat:

Potrivit prognozei emise de ANM pentru ziua de vineri, temperaturi mai ridicate se vor înregistra în jumătate sud-estică, dar în cea mai mare parte parte a ţării vremea rămâne în continuare instabilă.

Cerul rămâne noros şi azi, foto arhivă

În general vremea va fi caldă, cu temperaturi mai ridicate, peste cele specifice acestei perioade din an, dar cu o abatere termică destul de mică, în partea de sud şi sud-est a României.

În zone extinse din Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureș, Dobrogea, Moldova, Crișana și la munte vremea este caracterizată în continuare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi în aversă şi, local, torenţiale, mai ales în cea de-a doua parte a zilei.

 Vântul va sufla slab până la moderat.

Pe litoral

Potrivit meteorologilor, pe litoral se înregistrează temperaturi normale pentru această perioadă, cele maxime încadrându-se între 25 şi 29 de grade şi cele minime, între 8 şi 19 grade, dar cerul va fi mai mult noros şi sunt mari şanse de ploaie.

În ceea ce priveşte apa mării, aceasta va avea aproximativ 22 de grade Celsius.

În București

În Capitală cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla, în medie, cu 15 de km/h.

Temperatura maximă va fi de 24 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius. Sunt șanse să apară ploi, însoțite de descărcări electrice.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul