Prognoza meteo de Paște. Unde au anunțat meteorologii temperaturi de 28 de grade

0
Publicat:

Meteorologii anunță că, în perioada Paștelui, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, temperaturile maxime ajungând și la 24 de grade Celsius.

FOTO: Shutterstock

În următoarele zile, în toată țara, temperaturile maxime vor fi între 12 şi 23 de grade Celsius, mai mari cu 5 grade decât media obișnuită a lunii aprilie, potrivit ProTV. Joi, în vestul țării, temperaturile pot ajunge și la 28 de grade.

În weekend, în București, temperaturile vor fi blânde, dar sunt șanse ca în noaptea de Înviere să avem parte de ploi, așa că e bine să luați cu voi o umbrelă sau o pelerină atunci când mergeți să luați lumină.

Ziua de Paște vine cu temperaturi de peste 20 de grade, însă norii nu dispar complet.

Luni, a doua zi de Paște, temperaturile vor crește în jurul valorii de 24 de grade și va fi o vreme potrivită pentru plimbări în aer liber.

Meteorologii avertizează și că fenomenele, precum furtunile și grindina, ar putea deveni mai frecvente, în săptămânile care urmează.

Cantitățile de precipitații vor crește treptat, până în luna mai, când se așteaptă ploi mai frecvente.

Meteorologii anunțau luni că, în perioada Paștelui, temperaturile cresc în toată țara. În vest, temperaturile pot ajunge la 20-22 de grade, iar minimele, tot mai ridicate, vor atinge valori de 8-10 grade.

În centrul țării,  sunt estimate temperaturi maxime de 18-20 de grade și minime de 3-6 grade.

În nordul și estul țării, temperaturile maxime pot urca până la 18-20 de grade, iar a cele minime vor atinge valori de 6-8 grade.

În sudul țării, maximele pot varia, însă în Oltenia temperaturile pot ajunge până la 22 de grade, iar cele minime la 3-6 grade.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete