Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Când revine primăvara: temperaturile vor ajunge până la 22 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunță că, după episodul de vreme rece de săptămâna aceasta, temperaturile vor ajunge până la 22 de grade în perioada 13-20 aprilie.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în majoritatea țării, până pe 11 aprilie, vremea va fi deosebit de rece pentru acestă perioadă, urmând apoi ca temperaturile să crească până la 22 de grade.

Banat

Așadar, în Banat, temperaturile de săptămâna aceasta vor crește ușor, de la 6 grade în prima zi până spre 10-12 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi cuprinse în general între -4 și 0 grade.

Săptămâna viitoare,  vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13-20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 20-22 de grade, iar minimele, tot mai ridicate, vor atinge valori de 8-10 grade.

Crișana

În Crișana, temperaturile de săptămâna aceasta vor crește, la fel, ușor, de la 5 grade în prima zi până spre 8-10 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi preponderent negative și se vor situa în general între -4 și 0 grade, anunță meteorologii.

După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13-20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 19-22 de grade, iar minimele vor atinge valori de 8-9 grade.

În prima săptămână vor fi intervale cu precipitații în special în timpul după-amiezelor, dar pe arii restrânse și slabe cantitativ. După 15 aprilie, meteorologii indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Transilvania

Ajungând în Transilvania, vremea va fi deosebit de rece săptămâna aceasta, cu temperaturi maxime de 4-6 grade și minime negative, cuprinse între -6 și -2 grade, dar cu valori mai scăzute în estul regiunii. Încălzirea vremii se va resimți începând din 12 aprilie, astfel încât pentru perioada 14 – 20 aprilie sunt estimate temperaturi maxime de 18-20 de grade și minime de 3-6 grade.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Maramureș

În Maramureș, temperaturile maxime din prima perioadă vor fi de 5-8 grade și minime negative cuprinse între -5 și 0 grade, cu cele mai scăzute valori în primele nopți. Încălzirea vremii se va resimți spre finalul săptămânii, astfel încât media temperaturilor maxime va urca la 18...20 de grade, iar a celor minime va atinge valori de 6-8 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Moldova

În Moldova, în prima perioadă maximele vor ajunge la 5-8 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și -1 grad.

Începând cu data de 12 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel se va ajunge la temperaturi maxime în general de 18...20 de grade și minime, care vor atinge o medie de 6...7 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, cu o probabilitate în creștere spre finalul intervalului de anticipație.

Dobrogea

În Dobrogea, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că maximele vor foi 

Și în Dobrogea până în 11 aprilie vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor, în creștere ușoară, de la 8 grade în primele 3 zile, până spre 10...11 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 0 grade.

Începând de sâmbătă (12 aprilie) vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime de 14-15 grade, iar după 16 aprilie valori de 18 grade.

Muntenia

În Muntenia, vremea se menține deosebit de rece în prima săptămână, cu o medie de 8-11 grade și minime de -2 și 0 grade.

Vremea se încălzește începând cu 12 aprilie, astfel temperaturile pot urca la 20-21 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3-5 grade (în perioada 12 – 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie de 7-8 grade.

Vor fi intervale cu precipitații până în 11 aprilie, dar pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor. 

Oltenia

În Oltenia, temperaturile se vor situa între 8-13 grade, iar minimele între -2 și 0 grade. În intervalul 16-18 aprilie, temperaturile maxime vor fi de 18-20 de grade, însă pot urca și până la 22 de grade.

Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3-6 grade iar după data de 16 aprilie de 8-9 grade.

La munte

În prima săptămână, temperaturile vor fi deosebit de scăzute, cu o medie cuprinsă între -4 și -2 grade în timpul zilei și de -10 și -8 grade în timpul serii.

Săptămâna viitoare, temperaturile maxime pot ajunge la 3-4 grade, iar după data de 15 aprilie media acestora va urca la 10-12 de grade și tot după această dată și minimele vor deveni pozitive, cu o medie de 3-4 grade.

Meteo

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite