Încă o zi de iarnă adevărată. Când se schimbă vremea radical, unde viscolește și cât mai plouă

0
Publicat:

Iarna furioasă se dezlănțuie și astăzi. De joi, meteorologii anunță schimbarea vremii. Temperaturile încep să crească, iar în sud-estul țării vor ajunge la 16 grade Celsius. Precipitațiile însă vor fi în extindere.

Încă o zi cu vremee de iarnă FOTO pixabay.com

Miercuri, 30 martie, vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 1 grad în estul Transilvaniei și 11 grade Celsius în sudul Olteniei și Munteniei, iar cele minime se vor situa între minus 9 și 1 grad Celsius, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, până în jurul a minus 12 grade Celsius, dar și ușor mai ridicate în Banat și vestul Olteniei, spre 2 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros.

"Trecător vor fi precipitații slabe, ziua, local, sub formă de ninsoare la munte, precum și în estul si sudul Transilvaniei și mixte în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar noaptea pe arii restrânse mai ales sub formă de ploaie în Banat și posibil în sudul Crișanei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1500 m, unde la rafală se vor depăși viteze de 70-90 km/h și ninsoarea va fi viscolită, iar în prima parte a intervalului și în regiunile sudice, estice și în centru, cu precădere în Moldova, local în Oltenia și sud-vestul Munteniei, rafalele urmând a fi de 55-60 km/h. În a doua parte a nopții, local se va produce brumă și îngheț la sol", a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În București, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între minus 3 și minus 1 grad Celsius, mai scăzută în zona preorășenească spre minus 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, când trecător vor fi condiții pentru precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu unele intensificări în prima parte a intervalului, când la rafală vor fi viteze în jurul a 40 km/h. Noaptea se va produce brumă.

La munte, precipitații mixte

Joi, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că valorile termice, în marea lor majoritate, se vor situa în jurul celor normale la sfârșitul lunii martie, totuși dimineața va fi rece. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile. Ziua izolat vor fi ploi slabe în vestul și nord-vestul teritoriului, iar din orele serii aria ploilor va fi în extindere în spațiul intracarpatic unde vor deveni moderate cantitativ și va ploua pe suprafețe mai mici și în sud și în est. La munte se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana. Spre sfârșitul intervalului, izolat se va semnala ceață și brumă.

Și în Capitală vremea va intra într-un proces de încălzire, valorile termice apropiindu-se de normele perioadei, însă dimineața va fi rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”