Cum va fi vremea miercuri, 12 aprilie. În multe zone din țară vor cădea precipitații

0
Publicat:

Meteorologii susțin că în miercurea mare (12 aprilie) temperaturile se vor menține normale, însă în multe zone din țară va ploua.

Arhiva foto

În noaptea de marți spre miercuri (11/12 aprilie) în regiunile din jumătatea estică a ţării, cerul va fi noros şi va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice vor fi pe arii restrânse în regiunile vestice şi nord-vestice.

Miercuri, 12 aprilie, temperaturile se vor menţine apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 17 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade.

Pe parcursul zilei va ploua în centru şi sud-est, local în sud şi est şi doar pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni.

La munte vor mai fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare, în zona înaltă.

Ziua vor fi intensificări ale vântului în Oltenia şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cu rafale de 55...70 km/h, iar local şi trecător şi în rest, la intensitate mai redusă. 

În București, regimul termic va fi comparabil cu cel din intervalul anterior, astfel încât temperatura maximă va fi de 15-16 grade, iar cea minimă de 4...6 grade. Cerul va avea înnorări ziua, când temporar va ploua slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”