Caniculă la început de vară. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 40 de grade

0
Publicat:

După un debut în forţă chiar din prima zi de vară, meteorologii anunţă că vremea se va încălzi brusc în toată ţara, în special spre mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile putând să ajungă până la 40 de grade Celsius.

Temperaturi până la 40 de grade săptămâna viitoare, foto arhivă

Un val de aer tropical a ajuns deja în România, unde sâmbătă s-au înregistrat temperaturi de peste 20 de grade Celsius în majoritatea zonelor țării, dar şi maxime de 33-34 de grade. Tendinţa de încălzire accentuată se va resimţi şi mai puternic săptămâna viitoare, când se va atinge pragul de caniculă, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, pentru Antena 3.

„Un debut de vară 2024 cu o vreme deosebit de caldă, mai ales în partea de sud, sud-est și est a țării, acolo unde maximele pot atinge 33 de grade Celsius. De altfel, la prânz consemnăm deja 31 de grade la Zimnicea, la Fetești, 30 de grade în Capitală și la foarte multe stații din partea de sud-sud-est a țării”, a precizat ea.

Creşteri de temperatură sunt prognozate atât în acest weekend, cât şi pe parcursul săptămânii viitoare, când vom avea în jur de 32-33 de grade.

„Dacă la nivelul temperaturilor orare consemnăm valori la amiază de până la 33, posibil 34 de grade, deja dacă ne uităm pe harta temperaturilor resimțite local în partea de sud-est, ne apropiem de pragul caniculei, cu 34-35 de grade Celsius”, a explicat directorul ANM.

Încălzirea bruscă a vremii, inclusiv pe timpul nopţii, este, însă, însoţită şi de instabilitate atmosferică şi pe alocuri de fenomene meteo extreme precum căderi de grindină şi intensificări ale vitezei vântului până la 60-70 kilometri/h.

„Şi nopțile vor fi caracterizate de valori în creștere, 10-19 grade, deja ne apropiem de o noapte tropicală la valoarea de 20 de grade Celsius, dar în același timp, nu vor lipsi local și fenomenele de instabilitate atmosferică.

Ele pot să aducă la nivel local cantități de apă care mai pot depăși 20 l /metru pătrat, dar putem să consemnăm și izolat căderi de grindină sau intensificări ale vântului, care pot depăși la rafală 60-70 km/h.

Așadar, ne așteptăm, după cum arată și estimările pentru prima lună de vară, ca aceasta să înregistreze în fiecare săptămână, în medie, temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit”, a spus Elena Mateescu.

De asemenea, a mai precizat ea, din cauza valului de aer tropical ca va lovi România,la mijlocul săptămânii viitoare temperaturile maxime ar putea atinge și valori de 40 de grade Celsius.

„La acest moment, datele indică o probabilitate foarte mare ca, mai ales din a doua parte a săptămânii viitoare și weekendul viitor, să contăm pe valori la umbră de 35 de grade, ceea ce înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”, a precizat şefa ANM.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată