Când scăpăm de vremea rea. Ce fenomene anunță meteorologii în vacanța de 1 Mai, la ce trebuie să fim atenți

0
Publicat:

Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță înnorări și averse pe arii relativ extinse în centrul, estul și sudul teritoriului și pe suprafețe mici în rest. Pentru minivacanța de 1 Mai, veștile sunt bune.

Vreme rece pe litoral de 1 Mai FOTO Adevărul

Joi, 27 aprilie, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade Celsius în extremitatea de nord-est a țării și 17 grade Celsius în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 2 și 8 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre minus 4 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros ziua și variabil noaptea.

"Vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice, local în regiunile sudice, la munte și izolat în centru și est. În zona montană înaltă, la altitudini în general de peste 1600 m, vor fi și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări îndeosebi pe parcursul zilei, în est, sud-est și local în centru și sud-vest, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40-50 km/h. Spre sfârșitul intervalului, în Maramureș, Transilvania și zonele depresionare din rest, se va forma brumă", anunță reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Și în București, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări pe parcursul zilei când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15 grade Celsius, iar cea minimă de 5 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească spre 3 grade Celsius.

Meteorologii anunță că vremea se schimbă în weekend, când toți mai mulți români aleag să petreacă minivacanța de 1 Mai la mare, la munte sau la picnic.

"Într-adevăr, veștile sunt bune pentru weekend. După ce vom fi traversat episodul cu precipitații și cu temperaturi mai scăzute de joi și vineri, de sâmbătă, încet, încet, valorile termice vor crește.  Sperăm ca duminică să ajungem la maxime între 15 și 21 grade Celsius. iar luni între 17 și 23 grade Celsius, totul pe un fond de vreme cu un aspect mult îmbunătățit față de ce avem acum, în sensul că mai așteptăm ploi pe arii din ce în ce mai restrânse.

Duminică, cel mai probabil în zonele de deal și de munte, iar luni doar pe partea de sud-vest, adică în sudul Banatului, în Oltenia și în restul țării cu totul și cu totul izolat", a spus Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, la emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN Pentru zona litoralului, specialistul a precizat că vremea se va îmbunătăți, însă temperaturile vor fi scăzute. Luni, pe 1 Mai, sunt așteptate 17 grade Celsius.

Cei care aleg să meargă la munte în acest weekend trebuie să știe că acolo, pe crestele cele mai înalte, mai sunt posibile precipitații mixte. "Deci, dacă mergem la munte, să fim atenți la prognozele meteo și să plecăm pregătiți în consecință", a precizat Florinela Georgescu.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete