Ion Dumitrache, fostul şef al PSD Constanţa, a fost reţinut în dosarul şpăgii din Portul Constanţa. Cum funcționa rețeaua

0
Publicat:

Procurorii DNA au confirmat că printre persoanele reţinute în dosarul privind şpăgile în Portul Constanţa se numără şi şeful PSD Constanţa, Ion Dumitrache, care, între timp, s-a autosuspendat din toate funcţiile politice.

Ion Dumitrache a fost reţinut preventiv. Foto Constanţa TV

Ion Dumitrache, fostul şef al PSD Constanţa, care luni seară s-a autosuspendat din toate funcţiile politice, a fost reţinut preventiv de procurorii DNA şi urmează ca în cursul zilei de marţi să fie prezentat la Curtea de apel Bucureşti pentru prelungirea mandatului de arestare, într-o cauză disjunsă din prezentul dosar.

Ion Dumitrache este anchetat pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și abuz în serviciu, după ce şi-ar fi folosit autoritatea conferită de poziţia pe care o ocupa în cadrul PSD pentru a obţine pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, potrivit unui comunicat al DNA.

Vă reamintim că în acest dosar procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.

Potrivit aceleiaşi surse, în perioada 2024-2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.

Sumele primite cu titlul de mită de către funcționarii publici se ridică la aproximativ 350.000 de euro, mai spun anchetatorii.

Concret, cei implicaţi în acest dosar de proporţii ar fi urmărit:

- facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;

- urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;

- îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de inculpatul B.P.;

- asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;

- câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;

- aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;

- urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;

- închirierea/concesionarea de terenuri în regim preferențial;

- angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la  aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor, se mai arată în comunicatul DNA.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație