FOTO Barack Obama trage cu arma, iar Internetul a făcut imaginea viral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, faţă cu realitatea. FOTO knowyoumeme.com

În urmă cu câteva zile, Casa Albă a publicat o fotografie cu preşedintele SUA, Barack Obama, în care acesta trage cu o armă. Poza a ajuns pe Internet şi nu a mai fost decât un pas până când a căpătat toate formele şi interpretările.

În momentul publicării fotografiei, Casa Albă a cerut ca aceasta să nu fie modificată în vreun fel. „Această fotografie nu poate fi manipulată în niciun fel şi nu poate fi folosită în materiale comerciale sau politice, în reclame, în mailuri, în produse sau promoţii într-un mod care sugerează aprobarea faţă de preşedinte, familia sa sau Casa Albă“, se arată în comunicatul oficial. 

Vorbele oficiale n-au mai contat însă, iar rezultatul poate fi admirat mai jos. Colecţia completă este disponibilă pe Buzzfeed.

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă