Zoe Petre, la spitalul Elias. Fostul consilier prezidenţial are probleme grave de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zoe Petre a fost internată la Spitalul Elias din Capitală în urma unor probleme grave de sănătate. Din primele informaţii, fostul consilier prezidenţial ar fi pe secţia de terapie intensivă.

Potrivit unor surse oficiale, Zoe Petre este internată de mai multe zile la Spitalul Elias, din Capitală, starea sa fiind gravă. 

Sursele citate au precizat că deocamdată, nu se poate preciza diagnosticul, iar la ora actuală este supusă unor investigaţii medicale complexe şi amănunţite.

Cine este Zoe Petre

Zoe Petre este istoric, publicist şi om politic. Între anii 1990-1996 a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

În anii 1992 şi 1996, a fost director de comunicare al campaniei prezidenţiale a candidatului CDR, Emil Constantinescu.

De la 1 decembrie 1996, prof. dr. Zoe Petre a fost numită în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al Preşedintelui României, Emil Constantinescu şi coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României. După ce acesta nu a mai fost preşedinte, l-a urmat în fondarea partidului ”Acţiunea Populară”, al cărui vicepreşedinte a fost. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”