Vremea pentru următoarele două zile: 39 de grade la umbră şi cer senin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea caniculară continuă şi în următoarele două zile când vom avea temperaturi ce pot urca până la 40 de grade Celsius.   FOTO: Mihaela Cojocariu

Vremea caniculară se prelungeşte şi pentru marţi, când temperaturile maxime maxime vor fi cuprinse între 33 şi 39 de grade Celsius. Meteorologii au anunţat şi că disconfortul termic va fi foarte accentuat.

În general cerul va fi senin, iar în zonele de munte vor fi averse de ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Minimele termice vor fi de la 11-12 grade Celsius în depresiuni până la 25-27 de grade în Dealurile de Vest şi în Deltă.

În Bucureşti vrea continuă să fie caniculară, iar indicele de disconfort termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 39 de grade Celsius la umbră, iar cerul va fi senin. Temperatura minimă va fi de 21-23 de grade.

Marţi vremea va fi caniculară în aproape toată ţara, iar disconfortul termic va fi în continuare accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 40 de grade Celsius. Cerul va fi variabil iar pe alocuri vor fi averse de ploaie cu descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată a vântului pe arii restrânse în vest, centru şi nordul ţării, iar noaptea izolat în restul ţării.

Minimele termice vor fi de la 13-14 grade în depresiuni, până la 25-27 de grade pe litoral şi în deltă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare