Vîntu nu va mai fi judecat pentru mita de 1 un milion de euro oferită lui Bogdan Olteanu. Motivaţia instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ovidiu Vantu sursa FB SOV

Tribunalul Bucureşti a decis luni încetarea procesului penal împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care este acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, întrucât faptele s-au prescris.

"În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 6 C.pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr .pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C.p., ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie al răspunderii penale. Ia act că prin sentinţa penală nr. 1960/24.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1129/29.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, s-a dispus confiscarea de la numitul Olteanu Bogdan contravaloarea în lei a sumei de 1.000.000 (un milion) euro, remisă acestuia de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2018, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă după ce în perioada iulie - noiembrie 2008, Sorin Ovidiu Vîntu i-a promis şi remis lui Bogdan Olteanu, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât Liviu Mihaiu să fie numit pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Suma i-a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA. Olteanu a primit banii în biroul său din sediul PNL.

 Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată în 18 octombrie 2016 sub acuzaţia de trafic de influenţă,

 Pe 3 octombrie 2019, în ultimul cuvânt în faţa instanţei de fond, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de la Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Procurorul de şedinţă de la Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsă maximă, de 10 ani de închisoare, pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În data de 24 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti l-a găsit vinovat pe fostul lider PNL, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-l „unge” pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La fond, Bogdan Olteanu a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare.

 Bogdan Olteanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pe 29 octombrie 2020, ziua în care împlinea 49 de ani.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate