VIDEO Prins pe Aeroportul Henri Coandă după ce a furat bagajul de cală al unui alt pasager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă-Otopeni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe numele unui cetăţean român, care, după ce a efectuat formalităţile de intrare în ţară, a sustras un bagaj de cală care aparţinea unui cetăţean turc.

Totul s-a întâmplat după ce la Punctul de Trecere a Frontierei  Aeroport Henri Coandă - Otopeni s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe  sensul  de intrare în ţară, din direcţia Eindhoven, cetăţeanul român P.M., în vârstă de 28 de ani, arată Poliţia de Frontieră într-un comunicat.

După efectuarea formalităţilor, cel în cauză s-a deplasat în sala de sosire a bagajelor şi a ridicat un geamantan de pe banda pe care se aflau bagajele sosite de la o cursă din direcţia Istanbul.

În momentul în care bărbatul s-a îndreptat către ieşirea din sala de vamă, echipa comună de control formată din poliţist de frontieră şi lucrător vamal a observat că bărbatul avea o atitudine suspectă, sens în care acesta a fost oprit pentru efectuarea unui control amănunţit al bagajului. Cu această ocazie, s-a constatat că eticheta de însoţire a bagajului nu corespunde cu datele din cartea de identitate prezentată la control.

Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi au stabilit că cetăţeanul român călătorise din direcţia Eindhoven fără bagaj de cală, iar posesorul geamantanului este de fapt un cetăţean turc care se prezentase pentru a intra în ţară din direcţia Istanbul.

În cauză, se efectuează  cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese