VIDEO Percheziţii în Prahova într-un dosar ce vizează o grupare specializată în trafic internaţional cu autovehicule furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova au efectuat, marţi, şapte percheziţii domiciliare, în municipiul Ploieşti şi în oraşul Plopeni, fiind vizată o grupare specializată în trafic internaţional cu autovehicule furate.

Acţiunea a vizat o grupare specializată în trafic internaţional cu auto furate din străinătate, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale, fals sub semnătură privată şi uz fals.

Începând cu anul 2019, persoanele bănuite ar fi achiziţionat autoturisme  despre care cunoşteau că provin din săvârşirea unor fapte penale, solicitând unor terţe persoane falsificarea seriei de şasiu şi a documentelor de identificare ale acestora, în vederea obţinerii de profit pe teritoriul României.

Totodată, la cererea unor persoane interesate, ar fi solicitat şi întocmirea de documente specifice falsificate (card valabilitate inspecţie tehnică periodică şi poliţă de asigurare de răspundere civilă obligatorie), aparent emise de autorităţile bulgare, necesare circulaţiei autovehiculelor înmatriculate în Bulgaria pe drumurile publice din România.

20 de persoane au fost aduse la sediul poliţiei pentru audieri.

De la locaţiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracţională, precum telefoane şi înscrisuri (documente specifice înmatriculării de vehicule, contracte de vânzare-cumpărare, facturi).

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor săvârşirii faptelor şi luarea măsurilor legale.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă