VIDEO Naval Group a câştigat contractul pentru corvetele Forţelor Navale. Ce nave vor primi marinarii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corveta Gowind 2500

Asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a fost anunţată că a câştigat contractul pentru furnizarea corvetelor multirol destinate Forţelor Navale Române, au declarat surse militare.

Cele două companii au aflat că au câştigat procedura chiar de la organizatorul licitaţiei, Romtehnica SA. În paralel au fost anunţaţi şi cei care au pierdut licitaţia că procedura s-a finalizat. ”Vă facem cunoscut că în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor finale depuse în cadrul procedurii specifice pentru atribuirea acordului – cadru de furnizare a produsului Corvetă multifuncţională, oferta dumneavoastră a fost declarată câştigătoare. (…) Având în vedere că achiziţia se realizează din fonduri publice, vă informăm că autoritatea contractantă intenţionează să facă public preţul total al ofertei câştigătoare”, erau anunţate companiille printr-un document citat de g4media.com

Totul după ce, în afacerea celor patru corvete multirol pentru Forţele Navale Române, cu ceva timp în urmă, Consiliul Naţional de Soluţionare a  Contestaţiilor (CNSC) a comunicat Fincantieri că sesizarea companiei cu privire la unele nereguli care s-ar fi înregistrat în timpul procedurii de achiziţie a fost depusă prea târziu, în afara termenului legal.

Drept urmare reprezentaţii Fincantieri au şi retras contestaţia, aşa că cel mai probabil, procedura de dotare a Forţelor Navale va face paşi spre finalizare.  

Clasamentul

Reamintim că procedura pentru achiziţionarea corvetelor are drept criteriu unic de departajare preţul cel mai mic. Concret, propunând un preţ de 1,2 miliarde de euro, câştigători ar fi ieşit francezii de la Naval Group cu nava Gowind 2500 şi soluţii de înarmare franceze (MBDA), singurul competitor din cei trei rămaşi în cursă care nu deţine un şantier naval în România. Naval Group are, totuşi, semnat un parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa pentru a construi navele în ţară.

Pe locul doi, conform preţului ofertat, 1,25 miliarede euro, ar fi olandezii de la Damen cu nava Sigma 10514 şi soluţii de înarmare amricane (Boeing şi Raytheon).  Compania deţine şantierul naval de la Galaţi, acolo unde au tot construit nave militare pentru export de-a lungul anilor. 

Cu 1,34 milioane de euro, pe trei s-ar situa italienii de la Fincantieri cu nava Abu Dhabi Enhanced şi soluţii de înarmare franceze (MBDA) şi care deţin şantierele de la Brăila şi Tulcea.

Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) acoperă achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.

S-a cerut anularea procedurii

La un moment dat, licitaţia a fost întârziată după ce procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată în ianuarie de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) după ce Şantierul Naval Constanţa (SNC) a acţionat în instanţă Guvernul şi MApN, cerând anularea licitaţiei privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. Apoi Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru "suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii".

O lună mai târziu, reprezentanţii Şantierului Naval Constanţa au anunţat că renunţă la procesul intentat Guvernului şi Ministerului Apărării Naţionale, prin care solicitau anularea licitaţiei privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. La acel moment, Leş a anunţat că a cerut Direcţiei Juridice din MApN să identifice paşii legali de urmat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată