VIDEO Mesaj de la Patriarhul Daniel: „Ne cerem iertare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Preafericitul Daniel a transmis un mesaj tinerilor care protestează zilele acestea împotriva sistemului şi ale căror nemulţumiri s-au îndreptat şi către Patriarhie. Înaltul prelat le-a cerut iertare „dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite” şi a menţionat că Biserica îi iubeşte „şi pe cei care nu vin la biserică”.

„În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovaţi la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniţi care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de preţuire, de pace şi binecuvântare.

Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite.

Înţelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultaţi şi încurajaţi în aspiraţiile lor.

Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate.

Până acum, Biserica, împreună cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale şi social-filantropice. Acum însă dorim să exprimăm mai multă afecţiune şi înţelegere pentru toţi tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea şi aspiraţiile lor.

Biserica este acum alături de tineri înţelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societăţii româneşti şi se roagă pentru prezentul şi viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate”, este mesajul transmis de Patriarhul daniel în cadrul unui comunicat de presă.

De asemenea, Patriarhul Daniel a lansat un apel „la rugăciune pentru pace şi unitate”, în contextul evenimentelor recente care au produs frământare socială. Astfel, Preafericitul îi cheamă pe „fiii Bisericii” la Catedrala Patriarhală, în fiecare zi, de la 18.30.

Preafericitul Daniel îşi cere iertare şi cheamă „fiii” la rugăciune în Catedrala Patriarhală, începând cu ora 18.30

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”