VIDEO Întunericul din Colectiv, la patru ani de la tragedie. Imagini din clubul morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape patru ani de la tragedia în care 64 de tineri au murit, iar alte peste 180 au fost răniţi, clubul Colectiv păstrează încă urmele dezastrului din 30 octombrie 2015.

Desigilat pentru câteva ore de poliţişti cu aprobarea instanţei, aflat acum în plină beznă, Colectiv, fostă hală a fabricii Pionierul, ne-a dezvăluit clipele de groază de groază prin care au trecut cei care participau la concertul trupei Goodbye to Gravity. 

Deşi poliţiştii au scos de acolo cinci camioane de probe,  pe scenă se mai poate vedea o parte din hainele victimelor, iar pe podea sau pe mese mai tronează încă sticlele de bere sau câte un pahar folosit de tineriii din club pâna la izbucnirea puternicul incediu. Spre ieşire, o icoană zace pe jos. 

Deşi au trecut patru ani, mirosul de ars persistă în club. Asta şi pentru că încăperea nici nu se prea poate aerisi pentru că, în afară de intrare, mai are două guri de aerisire minuscule aproape de tavan. Tocmai acest guri de aerisire au favorizat creşterea exponenţială a violenţei focului. Practic, după izbucnirea incendiului, în panica generală, după deschiderea uşii de la intrare, aceste aerisiri s-au comportat că două guri de tiraj, iar Colectiv a devenit un imens cuptor, care le-a dat celor pe care îi gazduia puţine şanse să scape cu viaţă. 

Oamenii s-au bulucit spre ieşire, iar uşa dublă, dar parţial închisă, a creat la ieşire un dop viu. Şi acest lucru se vede pe peretele din stânga uşii  unde criminaliştii poliţiei au descoperit, ulterior, urmele mâinilor celor blocaţi acolo. 

Cel mai şocant lucru la Clubul Colectiv este însă suprafaţa acestuia care este dezarmant de mică pentru a putea găzdui concerte cu aproximativ 400 de spectatori. Practic, dacă se scad suprafeţele scenelor, meselor şi a barului, spaţiul pentru spectatori este destul de mic. De altfel, din punct de vedere legal, aici puteau intra 80 de spectatori, dar frecvent, la diverse evenimente, Colectiv primea sute de oameni.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete