VIDEO Cum sună poezia eminesciană în limba croată?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre noi au avut deja ocazia de a asculta lirica poetului naţional al românilor tradusă în diverse limbi de circulaţie internaţională.

Miercuri, 15 ianuarie 2020, în centrul Bucureştiul versul eminescian a răsunat în limba croată. Cum s-a întâmplat aceasta?

Ei bine, Ambasada Croaţiei la Bucureşti şi Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului  Turistic Bucureşti, au organizat un scurt eveniment public în faţa statuii ecvestre a celui dintâi rege al românilor, Carol, marcând deopotrivă data de 15 ianuarie, cât şi preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la începutul acestui an. Pentru croaţi, ziua de 15 ianuarie a anului 1992 le-a adus cele mai multe voturi de recunoaştere a noului lor stat de către o serie de ţări europene, membre UE. Pentru români, 15 ianuarie înseamnă deopotrivă marcarea zilei de naştere a lui Mihai Eminescu, dar mai nou şi Ziua Culturii Naţionale.

Astfel, câţiva studenţi români de la Facultatea de Limbi Străine au recitat câteva poezii eminesciene, făcând-o mai întâi în limba croată, apoi în cea română. În plus, statuia ecvestră a lui Carol I a fost îmbodobită cu o cravată roşie. Aceasta este, aşa cum a explicat în discursul său Marija Kapitonavić, ambasador al Croaţiei în România şi Republica Moldova, un semn secular şi distinct al ostaşilor croaţilor, cu care ei se mândresc foarte tare.

Mai mult, cravata roşie croată „a fost împrumutată” în aceste zile mai multor statui importante din diverse capitale europene, onorând astfel preşedinţia croată la cârma UE în primele şase luni ale anului, (Alexandru Catalan).

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători