Victor Ciutacu, despre „adevăratele mize în scandalul Antenelor: „Tragerea la fund a altcuiva. Evident că mă refer la Voiculescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ciutacu a postat pe blogul săuun material în care punctează care au fost, în opinia sa, adevăratele mize ale scandalului în cazul lui Sorin Alexandrescu   FOTO Adevărul

Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii „Tonomatul lu' Ciutacu“, de pe RTV, a explicat într-o postare pe blogul personal care sunt, în opinia sa, „adevăratele mize ale scandalului“ în cazul arestării directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu. Ciutacu susţine, printre altele, că acţiunea procurorilor ar fi avut ca prim scop „tragerea la fund a altcuiva: evident că mă refer aici la Dan Voiculescu, cel mai dorit (de mulţi) trofeu politic“.

„Arestarea spectaculoasă a lui Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group, se dezbate cu multă pasiune şi puţină raţiune. Dat fiind că am trecut olecuţă prin Intact (o nimica toată de nouă ani), cred că-mi pot exprima şi eu o părere despre scopurile acţiunii“, susţine realizatorul în materialul postat.

Victor Ciutacu  susţine că primul obiectiv al acţiunii procurorilor ar fi fost  „tragerea la fund a altcuiva“, explicând că persoana vizată este nimeni altul decât mogulul Dan Voiculescu.

„Evident că mă refer la Dan Voiculescu, cel mai dorit (de mulţi) trofeu politic. De-a lungul celor 30 de zile (sau, prin recurs, mai puţine) petrecute în arest, Sorin Alexandrescu poate deveni cooperant. Şi începe să scrie. Cum că, spre exemplu, ar fi fost nevoit s-o facă. Pentru că avea obiective de performanţă înalte, multe lefuri de plătit şi un patron nemilos. Altul, în realitate, decât cel din acte. Perspectiva de a-ţi petrece  următorii mulţi ani în puşcărie, într-un meci care oricum nu-i al tău, e infinit mai sumbră decât posibilitatea de a colabora cu anchetatorii în schimbul pronunţării unei pedepse, să zicem, cu suspendare“, explică Ciutacu.

„Minarea credibilităţii postului de ştiri al trustului şi a vedetelor sale“ şi „tăierea finanţărilor din piaţă şi inducerea incapacităţii de plată“ sunt alte două dintre scopurile acţiunii pe care Ciutacu le punctează în materialul său.

„Antena 3 s-a branduit, de-a lungul anilor, drept singura staţie tv care nu se îndoaie în faţa abuzurilor autorităţilor şi care nu face compromisuri. Simbolistica utilizată pentru asta a fost cea a convingerilor. Vedetele sale au devenit apreciate şi, în unele cazuri, chiar iubite. Odată cu fireasca, dar forţata, asociere a lor cu un personaj acuzat de şantaj (oamenii dezbat cazul la televizor, asta-i meseria lor), în mentalul colectiv apare întrebarea dacă nu cumva toţi sunt la fel. Omul obişnuit, pe de o parte, asociază Antenele cu un tot (efect al branduirii ca mare familie), respectiv, pe de altă parte, începe să aibă îndoieli. Îl ajută, în acest sens, şi nebunia cifrelor vehiculate: s-a plecat de la 1,7 milioane şi, la o zi distanţă, s-a ajuns la miliardul de euro“, punctează realizatorul.

„Tăierea finanţărilor din piaţă şi inducerea incapacităţii de plată. Antena Group e, între altele, vehicului financiar al televiziunilor din Intact. Odată implicat numele său într-un scandal penal de proporţii, multinaţionalele vor deveni, subit, mai atente la cheltuirea banilor în această direcţie. (...) Şi-i scade treptat forţa (cazul Realitatea TV, după ce SOV a rămas fără bani de lefuri, e elocvent). De aici şi până la capitulare mai e un singur pas“, se mai precizează în articol.
 

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji