Viața lui Cătălin Cherecheș în spatele gratiilor: împarte celula cu un proxenet și ține post

0
Publicat:

Fostul edil al orașului Baia Mare Cătălin Cherecheș împarte celula de la Penitenciarul Rahova cu un proxenet și ține Postul Paștelui. Condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, Cherecheș a avut prima înfățișare în fața instanței de la încarcerare, conform Observator News.

Cătălin Cherecheș se află în continuare la Penitenciarul Rahova. Foto: Arhivă

Îmbrăcat la costum și cu cravată, fostul edil nu a dorit să fie prezent fizic la Curtea Supremă, ci a intrat prin videoconferință direct din penitenciar. În fața instanței, Cherecheș a anunțat că a dat România în judecată la CEDO. 

Scopul este ca să constate Curtea Europeană a Drepturilor Omului că nu a fost judecat echitabil domnul Cătălin Cherecheș. Sunt și alte motive care vizează efectuarea anchetei, folosirea acelui denunțător devenit colaborator al organelor de urmărire penală. Dacă se va constata acest lucru atunci vom putea cere rejudecarea”, a transmis avocatul fostului primar, Răzvan Doseanu.   

Anunţul vine în contextul în care acesta a introdus pe rolul Curţii de Apel Cluj o contestaţie în anulare (cale extraordinară de atac) împotriva deciziei de condamnare, însă el a solicitat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămutarea acestui proces. 

De asemenea, în cazul în care această procedura va fi aprobată, Cherecheș și-ar putea recâștiga libertatea. 

Sunt condamnat definitiv și nu există grabă în soluționarea cauzei. Vă rog, cu tot respectul, să beneficiez de judecata unei alte instanțe care să fie compatibilă. Am toată încrederea că îmi veți da șansa”, a declarat Cătălin Cherecheș în fața instanței. 

Ba mai mult, fostul primar este în carantină de aproape șapte zile, iar familia sa l-a vizitat le Penitenciarul Rahova. 

Este trist pentru că na este la început de pedeapsă şi cam toţi deţinuţii care intră în penitenciar sunt trişti. În cameră este cazat cu un proxenet. Împarte celula cu acest proxenet. În fiecare dimineaţă, prânz şi seara, vin deţinuţii care întreabă dacă serveşte masa. Acesta refuză pentru că are mâncare primită şi cumpărată”, a afirmat Cosmin Dorobanţu, preşedinte sindicat ANP. 

Totodată, și socrii lui Cherecheș s-au prezentat marți, 26 martie, în fața Tribunalului Mureș. La jumătatea lunii decembrie a anului 2023, DNA a dispus trimiterea în judecată a soților Gliga, după ce au fost surprinși în timp ce încercau să cumpere libertatea fostului primar.  

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate